Moneda nationala s-a tranzactionat intr-un interval ingust in sesiunea interbancara de luni, cu oscilatii de pana la un ban, iar la finalul sesiunii cursul se situa la cel mai inalt nivel al zilei, aproape de 4,2250 lei/euro.

In jurul orei 16:30, transferurile se operau la 4,2230 - 4,2250 lei/euro, peste cotatiile de la finele saptamanii trecute, cand schimburile se perfectau la 4,2180 - 4,2195 lei/euro, informeaza Mediafax.

In debut, paritatea se plasa la 4,2200 - 4,2230 lei/euro, iar in prima parte a zilei, cursul a atins un minim de 4,2160 - 4,2180 lei/euro, iar volumele transferate au fost foarte mici.

Ulterior, cursul a inceput treptat sa urce, tot pe volume reduse, potrivit dealerilor, iar cea mai ridicata cotatie a fost de 4,2250 lei/euro.

Valutele din regiune afisau evolutii mixte la finalul sesiunii locale, iar jucatorii afiseaza prudenta, in asteptarea de noi informatii privind evolutia crizei din Grecia.

Parlamentul elen a inceput luni dezbaterea privind legislatia de austeritate si de simplificare a privatizarilor adoptata de guvern pentru a obtine prelungirea acordurilor de finantare externa cu UE si FMI.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat luni pentru francul elvetian un curs de referinta de 3,5598 lei/franc, cu 2,36 bani mai mare fata de cel de vineri, atingand maximul istoric, iar pentru moneda unica paritatea a crescut cu 0,32 bani, la 4,2192 lei/euro.

Euro s-a depreciat luni, pe pietele asiatice, la minimul record fata de francul elvetian, intrucat investitorii cauta active sigure din cauza temerilor privind situatia din Grecia. BNR a afisat luni pentru dolar o referinta cu 1,95 bani mai mare, de la 2,9523 lei/dolar la 2,9718 lei/dolar.

Randamentele practicate de bancile comerciale pentru plasamentele cu scadenta la o zi au coborat usor, de la 4,07 - 4,57% la 3,87 - 4,37%, iar dobanzile pentru sumele plasate la o saptamana au scazut de la 4,22 - 4,72% la 4,16 - 4,66%.


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »



Citeste si
Leul s-a apreciat in raport cu euro: la cat a ajuns cursul