Ministerul Finantelor Publice (MFP) a atras 226,5 milioane lei, prin vanzare de obligatiuni cu scadenta la zece ani, sub valoarea programata, si a acceptat sa plateasca un randament mediu de 7,59%, cel mai mare pentru acest tip de titluri din ultimii sase ani.

Bancile au subscris in total titluri de 566,5 milioane lei, usor peste valoarea indicativa, de 400 milioane lei, informeaza Mediafax.

Randamentul maxim acceptat a fost de 7,65%.

Un randament mediu mai mare a fost inregistrat la o licitatie din iulie 2005, cand Finantele au fost de acord cu un randament de 7,85%.

La cea mai recenta licitatie pentru obligatiuni pe zece ani, derulata pe 21 iulie 2011, MFP a acceptat un randament de 7,46%. Atunci, Trezoreria a atras 387,9 milioane lei, usor peste valoarea programata, de 350 milioane lei.

MFP a reinceput sa vanda obligatiuni pe zece ani la finele lunii mai, dupa o intrerupere de peste trei ani. Anterior lunii mai, Trezoreria nu a mai organizat licitatii pentru astfel de titluri din ianuarie 2008, cand a respins ofertele bancilor.

Avand in vedere majorarea costurilor de finantare pentru titlurile cu scadente mai scurte, unii dealeri estimau ca Ministerul Finantelor va respinge joi ofertele bancilor intrucat acestea vor cere randamente mai ridicate. Dealerii considerau ca randamentul urma sa fie apropiat de 7,6% pentru ca Finantele sa atraga suma anuntata, in conditiile in care pe piata secundara obligatiunile cu maturitate de zece ani sunt cotate la un randament de 7,65%.

Finantele au respins de doua ori in acest an ofertele bancilor pentru titluri de stat, prima data la 7 martie si o data luni, considerand randamentele cerute prea mari.

Licitatia de joi a fost ultima programata pentru august, luna in care Finantele au vandut titluri de stat de 2,598 miliarde lei, fata de 4 miliarde lei cat isi propusese initial.

Valoarea programata pentru luna august a fost egala cu cea vizata pentru iulie, cand MFP a vandut titluri de stat de 4,24 miliarde lei si de 462,6 milioane euro.

Finantele au angajat de la inceputul anului imprumuturi de 36,84 miliarde lei si 1,401 miliarde euro, prin emisiuni de titluri de stat.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri