20 Septembrie 2011

Fondurile de pensii obligatorii: Primele investitii in AUR



Titlurile de stat, obligatiunile corporative si titlurile de participare - OPCVM au inregistrat in august 2011 cresteri cuprinse intre 0,23% si 32,97%, comparativ cu iulie, in timp ce investitiile in obligatiuni ale organismelor straine neguvernamentale au scazut cu pana la 28,35%.

In luna august 2011, fondurile de pensii au investit pentru prima oara in marfuri, prin achizitia de aur - 0,02% din structura portofoliilor fondurilor de pensii administrate privat (Pilonul II).

Titlurile de stat continua sa reprezinte principala clasa de active cu 67,89% din total, in crestere fata de august 2010 (65,10%), dar si fata de luna iulie 2011 (65,63%). Valoric, activele investite in titluri de stat, reprezentand 3.851,56 milioane de lei, au crescut cu 59,50% fata de august 2010 si cu 5,64% fata de luna iulie 2011, potrivit Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Obligatiunile ale organismelor straine neguvernamentale au scazut fata de august 2010 (1,79%) la 1,09% din total active, dar si fata de luna iulie 2011 (1,55%). In suma absoluta, activele investite in acest tip de instrument, reprezentand 61,59 milioane de lei, au scazut fata de august 2010 cu 7,31% si cu 28,35% fata de luna iulie 2011.

Obligatiuni municipale cumulau 0,98% din total active, in crestere fata de august 2010 (0,86%) si in scadere fata de iulie 2011 (1,02%). Ca valoare, activele investite in obligatiuni municipale, au atins valoarea de 55,67 milioane de lei, in crestere cu 73,57% fata de august 2010 dar in scadere cu 1,29% fata de iulie 2011.

Obligatiunile corporative au ajuns la 7,93% din total active, in scadere fata de august 2010 (13,06%) cat si fata de iulie 2011 (8,08%). Ca valoare, activele investite in obligatiuni corporative au fost in suma de 449,71 milioane de lei, in scadere cu 7,17% fata de august 2010 si in crestere cu 0,23% fata de luna iulie 2011.

Depozitele bancare: 9,50% din total active, in crestere fata de august 2010 (8,26%) dar in scadere fata de iulie 2011 (9,81%). Ca valoare, activele investite in depozite bancare au inregistrat valoarea de 539,07 milioane de lei, in crestere cu 75,93% comparativ cu august 2010 dar in scadere cu 1,09% fata de luna iulie 2011.

Actiuni: 11,70% din total active, in crestere fata de august 2010 (10,41%), dar in scadere fata de luna iulie 2011 (13,03%). Valoarea activelor investite in actiuni, reprezentand 663,69 milioane de lei, a crescut cu 71,90% fata de august 2010 si dar au scazut cu 8,28% fata de luna iulie 2011.

Titluri de participare - OPCVM: 1,14% din total active, in crestere fata de august 2010 (0,71%) dar si fata de iulie 2011 (0,87%). Valoarea activelor investite in titluri de participare, reprezentand 64,57 milioane de lei, a crescut comparativ cu august 2010 cu 144,97% si cu 32,97% fata de luna iulie 2011.

Instrumentele de acoperire a riscului au reprezentat -0,001% din totalul activelor fondurilor de pensii administrate privat.

Sumele in curs de decontare pentru achizitionare/vanzare active sau disponibilitati in cont curent reprezentau -0,24% din activele totale.

In august 2011 aproximativ 89,02% din activele fondurilor de pensii administrate privat erau plasate in tara, iar restul de 10,98% erau investitii externe, din care investitii UE 10,95%, iar investitii in state terte 0,03%.

Rata medie ponderata de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii private pentru ultimele 24 luni: 10,6853%.



Citeste si