„Este o greseala grava”, a fost reactia presedintelui Raiffeisen Zentralbank (RZB) la decizia parlamentului din Ungaria, dupa ce acesta a aprobat o propunere care va permite debitorilor care s-au imprumutat in valuta straina sa-si reesaloneze datoriile la un curs de schimb cu discount, in timp ce creditorii vor fi obligati sa suporte toate costurile de conversie, scrie portfolio.hu.
Walter Rothensteiner a precizat cotidianului austriac Wirtschaftsblatt ca masura va cauza, pe termen mediu, daune serioase in Ungaria.

Acesta a mai spus ca in ciuda taxarii masive a sistemului bancar maghiar si a adoptarii unui curs de schimb fix pentru persoanele care s-au imprumutat in valuta, Raiffeisen nu se va retrage din Ungaria.

„Noi nu extindem in anumite state, ca apoi, la primul semn de adversitate, sa ne retragem de acolo”, a explicat Rothensteiner. El nu a oferit o estimare cu primire la cat de mari vor pierderile pentru Raiffeisen in urma deciziei parlamentului de la Budapesta.

Johann Strobl, seful departamentului de risc de la RZB si RBI, se asteapta ca un stoc de credite de 1,5 miliarde euro – 1,6 miliarde euro din portofoliul Raiffeisen sa fie afectate de ultimele masuri din Ungaria.

Walter Rothensteiner a declarat ca este greu de evaluat cati debitori vor utiliza optiunea de curs de schimb fix, dar considera ca autoritatile au facut „o greseala foarte grava”.

Guvernul austriac a incercat sa discute cu oficialii de la Budapesta despre riscurile adoptarii proiectului de lege, insa partea maghiara nu a fost interesata de acest subiect. Bancherii au adaugat ca cel putin nu exista inca niciun semn ca Polonia sau Romania ar lua in considerare niste masuri similare.

Retail jobs
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri