Potrivit lui Miriam Cristian, desi anul trecut s-a inregistrat un record in privinta investitiilor straine, anul acesta se preconizeaza egalarea sau chiar cresterea sumei din 2004. Avantajele sint integrarea si introducerea cotei unice.

Investitiile straine ale lui 2005

Acestea sint deja asigurate, la fel ca o buna parte a premiselor, prin proiectele asumate in 2004 de investitorii straini, care au finalizare preconizata in urmatorii ani. Astfel, privatizarile perfectate in 2004 (cele doua societati Electrica, Dobrogea si Banat, precum si societatile de distributie a gazelor naturale, Distrigaz Sud SA Bucuresti si Distrigaz Nord SA Tirgu Mures) vor contribui in total cu 700 de milioane de euro la volumul de ISD al anului 2005.

La acestea se adauga derularea unui numar record de proiecte investitionale de tip greenfield, ce urmeaza sa se finalizeze si sa produca impact in economie in perioada 2005-2006. Astfel, numai in toamna anului 2004 au fost anuntate noi proiecte de investitii ale liderilor globali din industria auto, comertul cu amanuntul, industria sticlei a lemnului, serviciile medicale.

In 2005, cel mai mare procent din investitiile straine il va detine industria auto. Compania Montupet va aduce o investitie de 120 de milioane de euro, alaturi de aceasta fiind Pirelli - cu 110 milioane de euro. Nici Japonia si Portugalia nu se lasa mai prejos, suma investita de aceste doua tari in industria auto fiind 30 de milioane, prin companiile Yazaki, respectiv Coindu. Pe linga acestea, si-au anuntat prezenta Snr Roulments - cu 60 de milioane euro cifra de investitie, Michelini si Coficab - cu cite 25 milioane de euro.

In industria alimentara, noutatea pietei o reprezinta compania germana Tengelmenn, care va investi suma de 200 milioane de euro. Noutatea adusa de ei o reprezinta hipermarketurile cu un discount mult mai mare fata de al celor existente pe piata romaneasca.

Si in domeniul farmaceutic s-au anuntat firme care vor sa investeasca. Astfel, companiile israeliene Elran Holdings si NewPharm vor investi 4 milioane de euro intr-o noua retea de farmacii in Romania, administrata de o societate mixta, la care fiecare firma va detine jumatate din actiuni.

Predictii 2005-2007

Potrivit Agentiei Romane de Investitii Straine, in urmatorii ani investitorii se vor orienta catre sectoarele a caror dezvoltare presupune utilizarea inaltei tehnologii, cu o valoare adaugata mai mare.

Sectoarele traditionale - lohnul, textilele si sectoarele cu valoare adaugata mica - vor fi tot mai neglijate.
Alexandru Popa, presedintele ARIS, este de parere ca Romania ar trebui sa adopte modelul irlandez de dezvoltare economica. Este momentul si este posibil ca Romania sa urmeze o dezvoltare economica bazata pe o dezvoltare exponentiala a investitiilor straine, in cascada, a spus Popa.

Explicind faptul ca aceasta metoda trebuie aplicata in industrii moderne - componentele auto, electronicele, farmaceuticele, serviciile sau IT&C. Ce inseamna acest lucru? Romania ar trebui sa-si regindeasca atit facilitatile acordate investitorilor straini, cit si reteaua de comunicare cu acestia. Totodata, Popa considera ca normele fiscale ar trebui aliniate la strategia de dezvoltare economica.

Ilie Serbanescu, analist economic, este de parere ca investitorii straini se vor orienta in 2005 in domeniul energetic, deoarece aici profitul este sigur si mare. Totodata, el considera cota unica de impozitare benefica pentru investitorii straini, dar nefavorabila pentru cei autohtoni.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri