Moneda nationala a continuat sa se deprecieze in a doua parte a sesiunii interbancare, pe fondul cererii comerciale de euro si in linie cu valutele din regiune, iar cotatiile au urcat peste 4,36 lei/euro, informeaza Mediafax.
In jurul orei 16:30, euro era cotat pe piata interbancara la 4,3605 - 4,3635 lei, cu trei bani peste nivelul de la finalul sesiunii de luni, cand cursul de schimb fluctua in intervalul 4,3305 - 4,3325 lei/euro.

Primele schimburi au fost operate la 4,3400 - 4,3430 lei/euro, cu circa un ban peste cotatiile de luni, iar sentimentul negativ s-a accentuat dupa ce Moody's a avertizat ca ar putea cobori perspectiva ratingului triplu A al Frantei la negativa, iar cresterea economica a Chinei din trimestrul al treilea a dezamagit investitorii.

Aversiunea la risc a jucatorilor a inceput sa creasca inca de luni, dupa ce ministrul german de Finante, Wolfgang Schaeuble, a declarat ca summit-ul UE de la sfarsitul saptamanii nu va rezolva definitiv criza datoriilor din uniunea monetara.

"Leul a urmat corectiile din regiune, desi cu o usoara intarziere, miscare impulsionata si de cererea comerciala de euro. Volumele transferate au ramas insa reduse, atat pe piata locala, cat si pe regiune. Jucatorii au fost dezamagiti si de rezultatele sub asteptari raportate de Goldman Sachs", a spus dealerul unei banci.

BNR a publicat o referinta in crestere pentru a treia zi consecutiv, de 4,3529 lei/euro, un nou maxim al lunii octombrie.

O rata de schimb mai mare fata de nivelul de marti a fost afisata de banca centrala pe 30 septembrie, cand euro a fost cotat la 4,3533 lei. Referinta se apropie astfel de maximul istoric de 4,3688 lei/euro, din 30 iunie 2010.

Cursul de referinta anuntat luni de BNR s-a plasat la 4,3329 lei/euro.

Leul a continuat sa se deprecieze si in raport cu francul elvetian, paritatea urcand cu 2,38 bani, la 3,5280 lei/franc, de la 3,5042 lei/franc luni.

Pe de alta parte, moneda nationala s-a depreciat mai puternic in raport cu dolarul american, iar cursul de referinta a crescut cu 5,18 bani, de la 3,1300 lei/dolar la 3,1818 lei/dolar.

Dobanzile afisate de bancile comerciale pentru plasamentele cu scadenta la o zi au scazut usor marti , de la 4,79% - 5,29% la 4,68 - 5,18%. Randamentele pentru sumele plasate pe termen de o saptamana au avansat la 5,24 - 5,74%, dupa ce luni au fost de 5,17% - 5,67%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri