Exportatorii continua sa piarda datorita politicii de apreciere a leului, pe care o utilizeaza BNR pentru a reduce inflatia.
De aproape un an si jumatate, politica manageriala si contabila a firmelor care realizeaza exporturi se confrunta cu riscuri majore datorita aprecierii constante a leului, care va continua si in lunile urmatoare. In perioada urmatoare ma astept sa asistam la intarirea treptata a monedei nationale, declara Bogdan Barbieru, senior trader la Vanguard. Recenta masura adoptata de catre BNR, de crestere a ratei dobanzii de interventie de la 7,5% la 8,5%, la care se adauga tendinta de depreciere a monedei unice europene la nivel international sunt motive suficiente care sa asigure aprecierea leului".

Pentru a scapa" firmele de aceste riscuri puteti apela la produsele derivate existente de mai multi ani si in Romania. Posibilitatea de a beneficia de un curs de schimb dinainte stabilit va ajuta sa stabiliti conditiile si termenele de facturare si, mai ales, in prognozarea cheltuielilor viitoare.

Futures la Bursa din Sibiu

Pe fondul aprecierii constante a leului, consider ca hedging-ul valutar reprezinta o masura necesara ce trebuie luata de catre agentii economici, in special de catre exportatori, explica Barbieru. Bursa Monetar - Financiara si de Marfuri Sibiu poate oferi o solutie in acest sens. In conditiile in care lichiditatea pe piata futures este in crestere, se poate observa prezenta unui numar din ce in ce mai mare de investitori care se protejeaza impotriva riscului valutar".

Utilizand piata futures, un agent economic isi poate stabili in avans cursul la care va cumpara o anumita valuta, ca sa-si plateasca importurile, sau cursul la care va vinde o anumita valuta, rezultata din activitatea de export pe care o desfasoara. La randul sau, Mirabela Coos, de la Broker SA, crede ca, in perioada urmatoare este asteptata o evolutie mai intensa a contractelor avand ca activ suport valutele, prezenta speculatorilor pe aceste piete, putand sa atraga si sa sustina interesul hedgerilor", a conchis Coos. Primii interesati de protectia in fata aprecierii leului ar trebui sa fie exportatorii, evolutia actuala reducandu-le rentabilitatea afacerilor, cu atat mai mult cu cat unii analisti asteapta ca leul sa persevereze".

Daca exportatorii ar apela la hedgingul valutar, pierderile ar putea fi diminuate, daca nu chiar eliminate. Operatiunea de hedging ofera posibilitatea de blocare a cursului in schimbul imobilizarii unei sume reprezentand circa 10% din suma care trebuie imobilizata pe piata valutara, explica brokerul clujean. Exportatorul va vinde contracte futures la pretul la care va factura si marfurile. In cazul in care cursul valutar inregistreaza scaderi masive, asa cum se intampla acum, el va fi protejat impotriva riscurilor pentru ca va inregistra un profit echivalent pe piata futures care va compensa pierderile din piata valutara".

La bursa din Sibiu, se tranzactioneaza contracte pe leu/euro, leu/dolar sau euro/dolar, cu scadente trimestriale si semestriale (martie, iunie, septembrie si decembrie). Contractele pot fi inchise la orice data cuprinsa in scadenta. Pentru a beneficia de aceste instrumente de acoperire, compania trebuie sa apeleze la o SSIF autorizata sa tranzactioneze pe piata sibiana. Aceste societati pot fi gasite pe pagina de Internet a bursei, la sectiunea membri. Dupa incheierea contractului intre cele doua parti, va putea fi definita strategia de hedging cea mai adecvata nevoilor firmei client.

Costurile aferente acoperirii riscurilor valutare sunt mai scazute decat in cazul contractelor forward, sumele blocate fiind mai reduse.

Exemplu

In data de 15 martie urmeaza sa primiti contravaloarea unui export de 50.000 euro. Pentru a nu va confrunta cu fluctuatiile cursului ati decis sa vindeti, in 17 decembrie, 50 de contracte futures, cu scadenta 31 martie, la un pret de 3,65 lei/euro (aceasta valoare este reala, ea fiind stabilita in piata de la Sibiu, in ziua respectiva). Pentru aceasta trebuie sa blocati o suma, numita marja, de 6.000 lei, care este depusa la Casa Romana de Compensatie si garanteaza buna executie a contractului.

Din acest moment politica de pret a companiei este mai clara, indiferent de valoarea cursului din ziua in care veti face plata externa. Contractul futures va poate aduce chiar si un profit, in cazul in care cursul euro din ziua in care veti efectua plata va fi, sa spunem, de 3,5 lei, asa cum se anticipeaza. Profitul va fi de circa 75.000 lei, din care veti putea plati comisioanele, care sunt de pana la 150 lei, primind inapoi si marja de garantie depusa.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri