Finantarile au depasit, anul trecut, in premiera, nivelul de doua miliarde de euro. Piata a crescut cu un sfert fata de anul trecut, dar se pare ca a atins apogeul. Pentru 2006 se intrevede o stagnare a pietei.
Conform estimarilor Asociatiei Societatilor de Leasing din Romania (ASLR), valoarea totala a contractelor de leasing a atins un nivel de 2,215 miliarde de euro in 2005, fata de doar 1,815 miliarde de euro cu un an inainte. Ponderea autovehiculelor, desi in usoara scadere, ramine principalul obiect al unui contract de leasing (91,2%). Pe acest segment, o scadere semnificativa au avut-o autoutilitarele si vehiculele comerciale: de la 31,6% la 25,5% in 2005. Conform lui Claudiu Stanescu, director general BCR Leasing, acest lucru s-a datorat stagnarii proiectelor de infrastructura.

In schimb, leasingul imobiliar a inregistrat o crestere mare, dar procentul in total ramine foarte redus: 0,4%. Un rol negativ asupra leasingului imobiliar l-a avut, din pacate, actiunea MTS Leasing, a precizat Bogdan Apahidean, director general Porsche Leasing Romania. O imbunatatire a pozitiei cu peste 2% fata de 2004 au avut-o echipamentele industriale si agricole.

Incertitudine pentru 2006

In ciuda trendului ascendent de pina acum, pentru 2006, piata de leasing va inregistra o stagnare in raport cu evolutia de pina acum, crede Bogdan Apahidean. Motivele invocate se leaga de conditiile impuse de BNR societatilor de leasing prin Ordonanta 28 din 31 ianuarie 2005. Ordonanta ridica nivelul capitalului social de la 100.000 de euro la 200.000 de euro si interzice societatilor de leasing sa emita obligatiuni. Apahidean considera ca astfel se va reduce numarul de societati active. Pe de alta parte, cei care nu vor face fata nu trebuie neaparat sa-si inceteze activitatea sau sa se reprofileze. Ei pot fuziona, e de parere Apahidean.

Un alt semn de intrebare legat de piata de leasing il reprezinta o eventuala scumpire din cauza noilor reglementari. Cert este: costurile vor creste, a spus Stanescu. Companiile pot opta pentru suportarea costurilor aditionale din marja de profit sau pot taxa utilizatorul final.

Piata de leasing a fost reglementata pentru prima data prin Legea nr. 51/1997. Leasingul este o operatiune comerciala prin care o parte (finantator) transmite, pentru o perioada determinata, dreptul de folosinta al unui lucru, al carui proprietar este, catre o alta parte (utilizator) contra unei plati periodice (rata de leasing). La sfirsitul perioadei, utilizatorul poate cumpara bunul sau acesta poate ramine al societatii de leasing.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri