Seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, spune ca este putin probabil ca o banca din Romania sa cada, aratand ca desi unele institutii de credit au transferat bani in afara tarii, altele au adus capital, astfel ca in ansamblu pozitia sistemului bancar ramane una echilibrata.
Intrebat daca acordul cu institutiile internationale este suficient pentru situatia in care o banca din Romania ar da faliment, Franks a afirmat ca un astfel de scenariu este putin probabil, iar daca totusi s-ar intampla, suma disponibila din acord ar putea creste in foarte scurt timp, potrivit Mediafax.

"Exista riscuri (...) dar nu, scenariul pe care l-ai descris nu are o probabilitate mare. Daca ne-am afla intr-o problema severa, este posibil sa extindem valoarea aranjamentului stand-by intr-o perioada foarte scurta de timp, cu aprobarea boardului. Acest lucru a mai fost facut si in alte tari", a declarat Franks.

In ceea ce priveste riscul ca bancile straine sa-si retraga finantarile din Romania in perioada urmatoare, oficialul FMI a aratat ca, intr-adevar, unele banci au redus expunerile pe Romania, insa altele au majorat-o, astfel ca impactul a fost relativ neutru.

Seful Supravegherii de la BNR, Nicolae Cinteza declara la randul sau in urma cu aproape doua saptamani ca sistemul bancar este stabil si, cel putin in 2012, nu va exista o situatie care sa necesite crearea unei banci-punte.

Franks, FMI: Nu sfatuim BNR sa reduca ratele rezervelor minime constituite de banci

BNR nu ar trebui sa scada acum ratele rezervelor minime obligatorii constituite de banci, pentru a avea un buffer (tampon) in cazul unor eventuale probleme in sistemul financiar, a declarat seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks.

"In ceea ce priveste rata rezervelor minime obligatorii, sfatuim banca centrala sa nu le reduca acum. De ce? Pentru ca acele rezerve minimme obligatorii asigura unul dintre cele mai importante buffere impotriva unor viitoare probleme in sistemul financiar", a spus Franks.

BNR a redus in luna noiembrie, pentru prima data in ultimul an si jumatate, rata dobanzii de politica monetara, cu 0,25 puncte procentuale, la 6%, insa a mentinut la nivelurile actuale ratele rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si in valuta ale institutiilor de credit.

Pentru pasivele cu scadenta reziduala mai mica de doi ani la finele perioadei de observare, rata rezervelor minime obligatorii este de 15% la lei si 20% la valuta.

Urmatoarea sedinta a Consiliului de Administratie al BNR pe probleme de politica monetara va avea loc in data de 5 ianuarie 2012.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri