Piata romaneasca de fuziuni si achizitii (M&A) a crescut de circa 2,4 ori in volum in 2011 fata de anul anterior, pana la 727 milioane euro, releva un raport de piata realizat de Capital Partners.
Numarul de tranzactii incheiate si confirmate anul trecut a ajuns la 107, in crestere cu aproape 50% fata de 2010. Ca distributie sectoriala cele mai multe tranzactii s-au incheiat in domeniul imobiliar (16), urmat de IT&C (15) si media (13).

Anul trecut a fost caracterizat printr-o crestere sustinuta a pietei in primele luni, urmata de plafonarea dinamicii mai ales in ultimul trimestru, potrivit Capital Partners. Valoarea medie pe tranzactie a crescut pana la 6,8 milioane euro, dar a ramas in continuare una dintre cele mai scazute din lume.

Anul trecut a fost impartit in doua felii pe plan mondial: pana in iulie a fost o frenezie a activitatii de M&A, iar apoi lucrurile s-au precipitat mai ales in contextul problemelor de pe pietele financiare. „Anul 2011 a fost asimetric atat in ceea ce priveste dinamica pietei, cat si sentimentul general al investitorilor si consumatorilor. In primele 7-8 luni a fost vizibila o dezghetare a pietei, o revenire chiar impetuoasa a interesului investitional. Lucrurile au luat insa brusc o alta turnura incepand cu partea a doua a lunii august, dupa reducerea ratingului SUA si dupa recrudescenta problemelor din zona euro”, a declarat pentru wall-street.ro Doru Lionachescu (foto), partener principal al casei de investitii Capital Partners.

"Furtuna perfecta" a evaporat piata de M&A


Aceste doua evenimente au lovit decisiv unul dintre pilonii pietei de M&A romanesti: apetitul de risc al investitorilor straini. Al doilea pilon – accesul la finantare- a fost si el compromis la inceputul toamnei, prin contagiune cu problemele din UE, cand a devenit evident ca bancile europene nu au suficient capital si nu s-au restructurat pentru a fi capabile sa continue creditarea. Rezultatul combinat al acestei “furtuni perfecte” a fost inghetarea pietei de M&A in Romania, ca de altfel in toata regiunea, situatie care continua in buna masura si la inceputul acestui an, adauga Doru Lionachescu. Astfel, pentru a exemplifica rapiditatea cu care s-a evaporat piata romaneasca, daca in luna august au fost incheiate tranzactii de peste 68 milioane de euro, in septembrie acestea au scazut la circa 1,5 milioane euro.

Cat despre dinamica tranzactiilor in 2012, in opinia lui Doru Lionachescu, nu exista premise logice care sa sustina cresterea sustinuta a pietei in Romania pe termen scurt.

In primul rind, cele doua variabile ale pietei (apetitul investitional si accesul la finantare) continua sa se deterioreze accelerat. In al doilea rind, “traditional anii electorali sunt slabi pentru tranzactiile de M&A, deoarece atat cumparatorul, cat si vanzatorul sunt tentati sa astepte rezultatul alegerilor inainte de a finaliza o tranzactie – cu precadere in cazul tranzactiilor mari ori cu puternica componenta de reglementare guvernamentala. Sunt insa si doua argumente pentru o eventuala surprinzatoare crestere a pietei in 2012: mai intai faptul ca piata este minuscula, deci o eventuala tranzactie medie fortata sau neasteptata poate modifica radical dinamica. Apoi, putem avea surpriza placuta a schimbarii atitudinii statului in ceea ce priveste privatizarea unor companii inainte de alegeri. Eu personal sunt insa sceptic ca in anul electoral 2012, in contextul actualelor miscari de strada contestatare si sub spectrul unei posibile schimbari de guvern, se vor face pasi decisivi in directia privatizarii.”

2012, un an mai bun?


Principala caracteristica a lui 2012 va ramane dez-investirea multinationalelor, iesirea investitorilor mari din pietele periferice, cu demografie nefavorabila si cu perspective de crestere economica neglijabile. “Romania, din pacate, se inscrie in aceasta categorie”, puncteaza Doru Lionachescu. A doua particularitate va fi contractia multiplilor de tranzactionare si cantonarea deal-urilor in zona sumelor mici/medii, pentru care cumparatorul nu are nevoie de finantare, care oricum va fi extrem de dificil de obtinut. “A treia caracteristica e mai mult o speranta personala – imi doresc sa vad mai multa initiativa din partea capitalului romanesc de a forta consolidari sectoriale si de a inlocui eventualii investitori straini care in mod cert, cum spuneam, vor continua sa se retraga din Romania”.

In continuare piata este complet dezechilibrata in favoarea putinilor cumparatori cu adevarat seriosi. “Spun seriosi pentru ca foarte multi nu fac decat exercitii de citire periodica a pietei, nu au de fapt nici intentia si nici curajul de a incheia o tranzactie. Cred ca anul trecut a marcat o usoara apropiere a asteptarilor de pret ale celor doi jucatori, dar si o polarizare tot mai accentuata a ecosistemului in companii foarte bune, dar care nu sint disponibile la vanzare, si companii care nu sint interesante la niciun pret”.

Problema majora ramane in Romania capacitatea de a oferi la vanzare, dupa trei ani de criza teribila, companii cu adevarat atractive pentru investitori (bine conduse, bine capitalizate, cu perspective robuste de crestere intr-o tara pe ansamblu marginal pozitiva macroeconomic, dar si la pret rezonabil). Doru Lionachescu opineaza ca aceasta provocare va domina piata romaneasca de M&A si in 2012, putand deveni chiar o problema de supravietuire pentru fondurile de private equity, de exemplu.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri