Evolutia monedei nationale in raport cu euro este "un miracol", a declarat omul de afaceri Ion Tiriac, adaugand ca nu intelege motivele pentru care Romania are "un leu atat de puternic".
"Pentru mine cursul este o treaba vitala, pentru ca in special la negotul cu masini platim in euro. Mi se schimba cursul cu 1%, 2%, mi se schimba toata instalatia pe care o am cu 10%. Cursul deocamdata pentru mine este un miracol. Il felicit pe domnul guvernator sau pe cine il manipuleaza, daca il manipuleaza, sau daca nu-l manipuleaza il influenteaza, pentru ca eu nu-mi dau seama cum avem un leu atat de puternic prin faptul ca nu suntem mari producatori de export, nu suntem mari consumatori nici inauntru, si atunci leul se tine inca in niste limite foarte acceptabile. Daca cursul o sa ramana in acest fel cu toata inflatia pe care o sa o avem ar fi grozav", a declarat omul de afaceri la emisiunea "Dupa 20 de ani", difuzata la Pro TV.

Intrebat despre evolutia economiei in acest an, Tiriac a afirmat ca va fi multumit daca va incheia 2012 la fel ca cel anterior, anunta Mediafax.

"Daca anul asta eu o sa scap ca anul trecut, trebuie sa fiu multumit. Iar daca undeva pe la sfarsitul anului vad ca semnele se duc in sus, atunci inseamna ca avem o mare posibilitate sa iesim afara (din criza, n.r.)", a spus el.

Fostul tenisman, unul dintre cei mai bogati romani, controleaza grupul Tiriac Holdings, cu activitati in principal pe segmentele auto, imobiliare, servicii financiare, leasing si transport aerian.

Moneda nationala a continuat sa se deprecieze in a doua parte a sesiunii interbancare, iar cotatiile s-au apropiat de 4,35 unitati fata de euro, intr-o piata cu volume reduse de valuta tranzactionata si in contrast cu aprecierea valutelor din regiune.

In jurul orei 16:30, schimburile se perfectau la 4,3470 - 4,3490 lei/euro, cu circa un ban peste ultimele cotatii de luni, de 4,3390 - 4,3400 lei/euro, scrie Mediafax.

Primele operatiuni au fost realizate la 4,3370 - 4,3390 lei/euro, iar in prima parte a zilei rata de schimb a scazut pana la un minim de 4,3355 lei/euro.

Ulterior, unele ordine de cumparare de euro au ridicat treptat cotatiile pana la 4,3450 lei/euro, in prima parte a sesiunii, dupa care cursul s-a apropiat de 4,35 lei/euro.

La ora transmiterii stirii, valutele din regiune se apreciau fata de euro, in linie cu actiunile europene, dupa ce premierul elen Lucas Papademos a declarat ca Grecia ar putea ajunge pana la sfarsitul acestei saptamani la un acord cu creditorii privati pentru restructurarea datoriilor.

Referinta anuntata marti de BNR a urcat cu 0,93 bani, la 4,3433 lei/euro, de la 4,3340 lei/euro luni.


1. Credeti ca banca centrala manipuleaza cursul de schimb?

2. Ar trebui ca BNR sa continue interventia in piata valutara?

3. Unde va ajunge cursul de schimb leu/euro la finele lunii martie (sfarsitul T1)?






Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri