Un numar de 25 state ale Uniunii Europene (UE), inclusiv Romania, dar fara Marea Britanie si Cehia, au semnat, vineri, pactul fiscal european, care prevede in principal reglementari fiscale pentru echilibrarea bugetelor si coordonarea politicii economice la nivel european, informeaza Mediafax.
Marea Britanie a decis sa nu adopte pactul, intrucat nu a obtinut o serie de concesii pentru sectorul financiar.

De asemenea, Cehia a anuntat ca nu va semna vineri pactul fiscal, intrucat nu considera ca acesta aduce imbunatatiri substantiale fata de reglementarile existente. Cehia nu exclude insa posibilitatea de a se alatura la o data ulteriora, a afirmat premierul Petr Necas.

"Este un pas important pentru intarirea increderii in uniunea economica si monetara", a declarat presedintele UE, Herman Van Rompuy, in timpul ceremoniei de semnare de la Bruxelles.

Pactul fiscal european va presupune un angajament din partea statelor participante la o guvernanta fiscala solida, introducerea unor prevederi de echilibrare a bugetului in Constitutie, consolidarea reglementarilor privind procedura de deficit excesiv prin automatizarea sanctiunilor si transmiterea proiectelor de buget Comisiei Europene spre verificare.

Semnarea de catre Romania a Tratatului de guvernanta fiscala a fost aprobata, marti, de catre Guvernul de la Bucuresti.

"S-a obtinut din partea Romaniei, in urma negocierilor desfasurate, participarea si a statelor care nu sunt parte a zonei euro la sedintele comune pe care le au toate statele semnatare, in anumite conditii. A fost unul dintre demersurile la care Romania a tinut foarte mult, pentru a fi parte a procesului in permanenta si a fi consultata", a spus purtatorul de cuvant al Executivului, Dan Suciu.

Conform Executivului roman, Tratatul prevede obligatia de a mentine un deficit structural ce nu poate depasi obiectivul national pe termen mediu, stabilit pentru fiecare stat membru in parte, cu o limita inferioara de 0,5% din PIB, la preturile pietei. In cazul in care nivelul datoriei publice este semnificativ sub 60% din PIB si nu exista riscuri privind sustenabilitatea pe termen lung a finantelor publice, deficitul structural poate sa ajunga la circa 1% din PIB.

Deficitul bugetar ciclic maxim plus cel structural trebuie sa se incadreze in limita de 3% din PIB.

In cazul in care se inregistreaza abateri fata de aceste nivele, se va declansa automat un mecanism de corectie, ce trebuie introdus in legislatia nationala de fiecare stat membru, la fel ca si asa-zisa "regula de aur", privind limitarea deficitului structural. Daca un stat membru nu transpune aceste doua prevederi in legislatia nationala, poate fi sesizata Curtea de Justitie a Uniunii Europene.

Nerespectarea deciziei acestei instante poate duce la o sanctiune financiara de maximum 0,1% din PIB-ul tarii respective.

Regulile vor fi introduse in sistemele legislative nationale ale statelor membre, la nivel de Constitutie sau echivalent. Reglementarile vor include un mecanism automat de corectie care se va declansa in cazul unei devieri. Fiecare stat membru va elabora propriul mecanism de corectie, in baza principiilor indicate de Comisia Europeana.


Credit foto: agerpress

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri