Dobinzile cu care se lauda bancile sint mici doar in teorie. Dobinda anuala efectiva, pe care banca ar trebui sa o afiseze, dar nu o face, e mult mai mare. Simulatoarele de rate, pe baza carora va faceti initial calculele, au o marja de eroare de 20% in favoarea bancii, pentru ca nu includ totul. Diversele comisioane de care nu stii, dar afli la banca, sint calculate in asa fel incit sa va mai incarce rata lunara. Doar dupa o minutioasa analiza a ofertei, care trebuie facuta la sucursala bancii respective, va puteti da seama de costurile reale ale unui imprumut.

In batalia pentru atragerea de noi clienti, bancile comerciale din Romania fac risipa de imaginatie in publicitatea pentru credite si depozite. Teapa luata de potentialii beneficiari atrasi de mirajul publicitar poate fi insa mare daca nu casca ochii la comisioanele de care afla deseori in ultima clipa. De fapt, despre costurile reale ale imprumutului poti fi sigur doar daca insisti si doar de la sediul bancii.

Dobinzile din reclame sint inselatoare

Pentru ca mesajul sa ajunga fix la consumatorul de imprumuturi mai naiv, arsenalul publicitar este bine pus la lucru. Legea privind dobinda anuala efectiva (DAE), care obliga informarea asupra tuturor costurilor imprumutului, prevede ca in orice anunt publicitar si in orice oferta pentru un contract de credit destinat consumatorilor afisate in locuri publice, prin care o persoana declara ca acorda un credit sau intermediaza incheierea unui contract de credit si prin care se indica o dobinda sau orice alte cifre referitoare la costul creditului, trebuie sa se mentioneze DAE, in mod clar si inteligibil.

O simpla revista a presei este edificatoare despre cum inteleg bancile sa se conformeze. Simulatoarele prin care chipurile poti afla suma lunara de plata in functie de banii imprumutati de regula nu fac doi bani, marja lor de eroare fiind lejer de minimum 20% in favoarea bancii. Si aceasta pentru ca nu tin cont de comisioane care sint intr-adevar, dar nu intotdeauna si nu toate, afisate alaturat. Cel mai mult, costul real al imprumuturilor este influentat de comisioanele de gestiune, calculate la soldul creditului.

Spre exemplu, un finut 0,25% calculat astfel la un credit pe 10 ani pentru 10.000 de euro, poate creste suma lunara de plata cu circa 20%. Peste acest gen de comision, trebuie platita in majoritatea cazurilor si o asigurare de viata cesionata in favoarea bancii, care mai incarca nota de plata. Cost care, potrivit legii, ar trebui sa se regaseasca, de asemenea, in dobinda anuala efectiva afisata. Costul real al imprumutului poate fi aflat doar printr-o minutioasa informare la ghiseul bancii in cauza, iar asta ar trebui sa fie regula numarul unu inainte sa va apucati sa stringeti documentatia ceruta pentru aprobarea imprumutului. La fel de circumspecti trebuie sa fiti si in ceea ce priveste calculul dobinzilor la depozite, adica sa scadeti comisioanele de administrare si pe cele de retragere din eventuala suma pe care ati dori sa o retrageti, de exemplu, peste un an de zile.

Protectia consumatorilor este singura cale de atac

Pentru ca, fatalmente, clientii bancilor nu sint experti in domeniul juri-dic, singurul sfat pe care-l putem da celor care vor sa ia un imprumut este sa studieze cu atentie contractele de creditare, care sint de regula prezentate in forma finita, taman bune de semnat. Nu numai sub raportul costurilor suplimentare care apar ca din senin. Sa compare clauzele contractuale cu cele obligatorii prevazute in legea privind dobinda anuala efectiva, iar in cazul in care descopera clauze abuzive sa sesizeze Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si BNR, institutiile indrituite de lege sa constate si sa sanctioneze bancile care sar peste cal pentru a agata clienti.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri