Cresterea cursului de schimb pare o reactie de mica amploare la evolutiile politice din ultimele zile, dar nu este exclus ca noul nivel sa reflecte si o modificare a fundamentelor macroeconomice, afirma guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, precizand ca miercuri cotatiile s-au stabilizat singure, potrivit Mediafax.

"Cursul de schimb pare deocamdata o reactie (...) dar si aici nu ne dam seama daca nu cumva, dupa o perioada de trei ani, fundamentele duc la o anumita miscare a acestei zone. Avem trei ani in care diferentialul de inflatie a fost in defavoarea noastra. In patru luni avem doua schimbari de guvern, o luna de manifestatii si proteste sociale, o iarna destul de grea. Sa nu trecem cu vederea nici aceste lucruri pe care nu aveam cum sa le prevedem in toamna anului trecut. S-ar putea sa fie miscari generate de o cobinatie de factori", a afirmat seful bancii centrale.

Isarescu a tinut sa precizeze ca nu se poate vorbi de o depreciere de amploare a cursului.
"Azi am vazut o stabilizare de la sine, chiar daca a fost depasita acea bariera psihologica de 4,4 lei/euro, despre care de care se tot vorbeste in presa", a adaugat guvernatorul BNR.

El apreciaza ca evolutia cursului nu va avea un impact important asupra inflatiei.

Este pentru a doua oara in ultimele luni cand guvernatorul BNR vorbeste despre o depreciere a leului pe baza fundamentelor macroeconomice.

Aceasta ultima declaratie sugereaza chiar ca banca centrala ar putea fi confortabila cu noul nivel al cotatiilor.

Dupa caderea Cabinetului Ungureanu, cotatiile monedei euro pe piata locala au atins valori maxime istorice atat vineri, cat si in sedinta de luni. In aceste doua sedinte cursul a urcat de la 4,3750 lei/euro la 4,4150 lei/euro, o crestere de aproximativ 1%.

Referinta publicata de BNR a atins miercuri un nou maxim istoric, de 4,4168 lei/euro, in crestere cu 1,98 bani fata de nivelul de luni, deprecierea leului temperandu-se spre jumatatea zilei.

Consiliul de Administratie al BNR a decis miercuri sa mentina rata de politica monetara la 5,25% pe an, oprind seria de reduceri consecutive de dobanda inceputa in noiembrie anul trecut, pozitie anticipata de analisti dupa caderea Guvernului Ungureanu, saptamana trecuta.

Isarescu a explicat ca banca centrala a oprit ciclul de reducere a ratei de politica monetara din cauza celor mai recente evenimente politice interne, care s-au suprapus pe evolutii externe nefavorabile, inclusiv la nivelul sistemului bancar.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »



Citeste si
Curs valutar BNR astazi, 18 martie: leul deschide saptamana in urcare