Volumul primelor brute subscrise de grupul german Allianz in Romania in primul semestru a scazut cu 4,5%, de la 110 milioane de euro in prima jumatate a anului trecut la 105 milioane de euro, in urma declinului inregistrat pe segmentul asigurarilor generale.
Primele brute ale diviziei din Romania au scazut cu 5% pe asigurari generale in primul semestru, de la 98 milioane de euro in prima jumatate a anului trecut la 93 milioane de euro, in timp ce pe asigurari de viata si sanatate volumul primelor brute a stagnat la 12 milioane de euro, informeaza Mediafax.

Operatiunile din Romania au inregistrat prime nete de 79 milioane de euro, in scadere cu 16,8% de la 95 de milioane de euro in primele sase luni ale anului trecut, potrivit datelor anuntate, vineri, de grupul german Allianz. Primele nete pe asigurari generale au coborat cu 19%, de la 89 milioane de euro la 72 milioane de euro, iar cele pe asigurari de viata si sanatate au avansat cu 1 milion de euro, la 7 milioane de euro.

Allianz a inregistrat in Romania un profit operational de 3 milioane de euro pentru prima jumatate a anului, fata de 2 milioane de euro in aceeasi perioada a anului trecut.

Pentru trimestrul al doilea, grupul german a inregistrat in Romania prime brute in urcare cu 7,5%, de la 49 milioane de euro anul trecut la 53 milioane de euro, din care 46 milioane de euro pe asigurari generale si 7 milioane de euro pe asigurari de viata si sanatate. In intervalul similar al anului trecut, Allianz a consemnat prime brute de 43 de milioane de euro pe asigurari generale si 6 milioane de euro pe asigurari de viata si sanatate.

Primele nete au scazut cu 13%, de la 46 milioane de euro la 40 de milioane de euro. Primele nete pe asigurari generale au coborat cu 7 milioane de euro, la 36 milioane de euro, in timp ce primele pe asigurari de viata si sanatate au urcat cu 1 milion de euro, la 4 milioane de euro.

Pentru trimetrul al doile, Allianz a raportat pentru piata romaneasca date privind profitul operational doar pentru segmentul de asigurari generale, in stagnare, la 1 milion de euro.

La nivel de grup, Allianz, cel mai mare asigurator din Europa, a raportat pentru trimestrul al doilea un profit net peste estimarile analistilor, de 1,23 miliarde de euro, in crestere cu 23% de la 1 miliard de euro in perioada similara a anului trecut. Analistii consultati de Bloomberg anticipau un profit de 1,15 miliarde de euro. La semestru, profitul a crescut cu 40%, la la 2,6 miliarde de euro.

Grupul Allianz este prezent pe piata romaneasca prin Allianz-Tiriac Asigurari.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri