Banca Nationala a Romaniei a anuntat ca va acorda luni bancilor comerciale cel mult 6 miliarde lei, aceasta fiind prima plafonare incepand cu luna noiembrie 2008 a sumei cu care banca centrala imprumuta institutiile de credit prin operatiuni repo, informeaza Mediafax.
Banii se vor acorda pro-rata, in functie de un indice rezultat in urma impartirii sumelor subscrise si a valorii prezentate de banca centrala.

Prin licitatiile repo BNR ofera lichiditate bancilor comerciale si preia in schimb titluri de stat, la dobanda de politica monetara, de 5,25% pe an.

De regula, banca centrala anunta doar ca are loc o licitatie repo, iar bancile transmit ordinele de subscriere pentru sumele pe care le vizeaza si activele cu care garanteaza. Sumele sunt imprumutate pe termen de o saptamana.
Potrivit dealerilor, ca urmare a deciziei BNR, dobanzile la care bancile se imprumuta intre ele ar putea urca.

Bancile comerciale au afisat luni dimineata dobanzi de 4,84% - 5,32% pe an pentru plasamentele cu scadenta la o saptamana. Dobanzile sunt in imediata apropiere a nivelurilor de vineri, de 4,83% - 5,32% pe an si similare celor de lunea trecuta.

Saptamana trecuta opt banci comerciale au tras de la banca centrala 12,07 miliarde lei ( 2,6 miliarde euro). Cea mai mare suma imprumutata de banci de la BNR printr-o licitatie repo a fost la 25 iunie, cand 11 banci comerciale au tras de la banca centrala 13,857 miliarde lei (3,1 miliarde euro).

Sumele imprumutate si numarul de banci au crescut vizibil din luna iunie pana pe 9 iulie, dupa ce BNR a majorat la finele lunii mai de la trei la cinci numarul de emisiuni de tiluri de stat pe care o banca le poate utiliza drept garantii in cadrul unei operatiuni de piata monetara.

La licitatiile din 16 si 23 iulie sumele imprumutate de banci au coborat aproape de 8 miliarde lei, iar de saptamana trecuta valorile au urcat din nou.

Incepand cu luna octombrie a anului trecut BNR a organizat saptamanal cate o licitatie repo.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri