Primele brute subscrise pe piata autohtona de catre Eureko Asigurari, companie membra a grupului olandez Achmea, au scazut cu 0,56% in primele sase luni ale anului curent, comparativ cu primul semestru din 2011, pana la 21,37 milioane de lei, in conditiile in care segmentul asigurarilor de viata a scazut cu 0,38%.
„A fost un prim semestru dificil, mai ales din cauza turbulentelor venite din pietele financiare. Economia este inca intr-o perioada in care toate companiile, indiferent de domeniul de activitate, functioneaza cu mari dificultati”, a declarat Frans van der Ent (foto), CEO Eureko Romania.

Dupa primele sase luni, primele brute subscrise pentru asigurari generale au totalizat aproape 3,3 miliarde lei, ceea ce reprezinta o crestere cu 3,54% fata de acelasi interval al anului trecut, iar pe segmentul asigurarilor de viata, s-a inregistrat o scadere cu 0,38% a volumului de subscrieri, care totaliza 857,1 milioane lei, la data de 30 iunie 2012, potrivit datelor preliminare centralizate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor.

Primele brute subscrise de companie pe segmentul asigurarilor de viata au inregistrat o crestere usoara de 0,26% ajungand la suma de 15,39 milioane de lei, in contextul in care piata locala de asigurari de viata a scazut cu 1,43% daca aplicam corectia cu riscurile de sanatate subscrise la clasa asigurarilor de viata, se arata in comunicatul Eureko.

Pe segmentul de asigurari de sanatate, primele brute subscrise de companie au scazut cu 2,45% pana la 5,98 milioane lei de la 6,13 milioane de lei in primul semestru din 2011. Pe segmentul asigurarilor de sanatate subscrise la clasa asigurarilor generale, compania detine o cota de piata de 24,21%, avand in vedere ca acest segment practic s-a dublat in primul semestru din 2012 fata de aceeasi perioada in 2011 ca urmare a jucatorilor noi intrati, crestere care se regaseste si la asigurarile de sanatate inregistrate la clasa asigurarilor de viata.

"Efortul tuturor asiguratorilor de pe piata locala si a noastra ca jucator de top a fost rasplatit anul acesta prin dublarea pietei asigurarilor de sanatate de la 19,4 milioane de lei in primul semestru din 2011 la 41,8 milioane de lei in prima jumatate a anului in curs. La inceputul lunii septembrie am relansat produsul Rezerva Ta in varianta Standard, [...] oferind astfel clientilor nostri oportunitatea de a investi pentru un venit sigur la pensie”, adauga Frans van der Ent, CEO Eureko Romania.

In intervalul iunie 2011-iunie 2012, Eureko Asigurari a inregistrat randamente pozitive pentru 6 din cele 7 fonduri de investitii atasate asigurarilor de viata de tip Unit-Linked (Investitia Ta si Flexinvest) si anunta ca EuroPlus, un fond cu profil de risc ridicat, exprimat in euro, a inregistrat un randament de 10,76% in ultimele 12 luni, plasandu-l pe locul 1 in randul fondurilor de investitii din aceasta categorie, potrivit comunicatului companiei. In acelasi timp, RonSafe, un fond cu profil de risc scazut, exprimat in Ron, a inregistrat un randament de 8,39% in ultimele 12 luni, plasandu-l pe locul 2 in randul fondurilor de investitii din aceasta categorie.

De asemenea, compania locala de pensii private a grupului, Eureko SAFPP - Societate de Administrare a unor Fonduri de Pensii Private, si-a mentinut pozitia a cincea in clasamentul administratorilor de pensii obligatorii administrate privat, in prima jumatate a anului, dupa numarul de participanti si a inregistrat o crestere a cotei de piata de la 7,20% la 7,44%.

De asemenea, compania avea la finalul primei jumatati a anului 2012 o cota de piata de 5,63% pe piata pensiilor obligatorii administrate privat dupa nivelul activelor administrate, pozitionandu-se pe locul sase in clasamentul jucatorilor de pe aceasta piata.

”Mentinerea trendului actual de crestere a activelor administrate este principalul obiectiv al companiei de pensii a Eureko, mai ales in actualul context dificil din punct de vedere econonic si politic”, a declarat Radu Bragarea, director general Eureko Pensii.

Eureko Pensii a inregistrat performante investitionale pozitive in primele 6 luni din 2012: 5,07% pentru Fondul de Pensii Administrat Privat Eureko (Pilonul II), in timp ce rata de rentabilitate a aceluiasi fond in ultimele 12 luni a fost de 7,11%.

In ceea ce priveste Fondul de Pensii Facultative Eureko Confort (Pilonul III), acesta a inregistrat un randament de 6,02% in primele 6 luni din 2012, iar rata de rentabilitate a aceluiasi fond in ultimele 12 de luni a fost de 6.27%.

La finalul lunii iunie anu curent, pe Pilonul II Eureko Pensii avea 421.292 participanti si active nete in valoare de 446,05 milioane de lei, iar pe Pilonul III avea 3.713 participanti si active nete in valoare totala de 2,81 milioane de lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri