Turcii de la Garanti Bank au adus-o recent pe Rozalia Pal in functia de economist-sef.
Aceasta a lucrat timp de 6 ani la UniCredit Tiriac Bank, timp in care a fost senior economist si apoi expert in planificare strategica, vicepresedinte al departamentului de analiza strategica si macro.


Rozalia Pal a absolvit Universitatea de Vest din Timisioara si este doctor in economie. Aceasta a mai studiat la Academia Istropolitana Nova, European University Viadrina din Frankfurt si Westfalishe Wilhelms-Universitat Manster.

In perioada 2004-2006, Rozalia Pal a efectuat doua programe de internship la Banca Centrala Europeana (BCE), in cadrul departamentului de politica monetara.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri