Concentrarea pe piata bancara a crescut de la debutul crizei financiare, in principal din cauza eliminarii de pe piata a anumitor competitori, apreciaza Consiliul Concurentei, mentionand insa ca puterea de negociere a bancilor a avut evolutii divergente, pe fondul turbulentelor si volatiulitatilor.
"Cresterea gradului de concentrare pe unele piete din sectorul bancar reprezinta un element de ingrijoare cu privire la posibila evolutie a concurentei in sector, in perioada urmatoare. OUG 50/2010 a eliminat comisionul de rambursare anticipata, lucru care a facilitat refinantarea si mobilitatea clientilor, aducand economii de aproximativ 290 milioane euro pentru consumatori", se arata intr-un raport al Consiliului Concurentei privind evolutia concurentei in sectoare cheie, noteaza Mediafax.

Raportul noteaza ca pentru perioada 2009 - 2011 se observa o tendinta de concentrare a pietei creditului de consum. Acesta tendinta de concentrare caracterizeaza, de altfel, toate pietele identificate in sectorul bancar.

"Explicatia acestui fenomen este legata de criza economica si financiara care a eliminat o parte dintre competitori. In acelasi timp, evolutia cotelor de piata in sectorul bancar reprezinta un factor avut in vedere de autoritatea de concurenta", se mai spune in raport.

Potrivit Consiliului Concurentei, pe piata creditului de consum primele cinci banci detineau o cota de 80% la finele anului trecut fata de 68% in 2009, in timp ce primele zece banci cumuleaza 95%, comparativ cu 93% in urma cu trei ani.

Indicele de concentrare a pietei creditului de consum, Herfindahl-Hirschman (IHH), a urcat de la 1.439 la 1.866, nivel de la care piata este considerata ca avand o concentrare inalta.

Gradul de concentrare a crescut si mai mult in cazul pietei creditului comercial, de la un nivel al IHH de 1.653 puncte la 1.964. Primele cinci banci aveau o cota de 86% din creditul pentru companii, in timp ce primele zece cumulau 98%.

"Pe piata creditului comercial se inregistreaza o crestere rapida a gradului de concentrare, valoarea IHH fiind apropiata de nivelul de 2000, consecinta a crizei financiare care a facut ca multe banci de talie mica sa isi reduca expunerea si sa restranga activitatea de creditare catre sectorul corporatist", se spune in raport.

Pe piata depozitelor la termen se inregistreaza, de asemenea, o crestere a nivelului de concentrare, probabil ca urmare a restrangerii volumului de activitate al unor jucatori. Nivelul concentrarii este insa sensibil mai scazut decat cel inregistrat pe piata creditului catre companii, respectiv pe piata creditului de consum.

Desi primii cinci jucatori si-au redus cota de piata pe depozite, situatie regasita si in cazul primilor zece mari banci, indicele Herfindahl-Hirschman a urcat de la 1.017 la 1.486, ceea ce arata insa o concurenta destul de mare in sistem pe acest segment.

Pentru sectorul bancar, un indicator alternativ al puterii de piata il reprezinta incidenta veniturilor din taxe si comisioane la veniturile obtinute din dobanzi. Acest indicator indica abilitatea bancii de a extrage venituri din piata si poate fi folosit pentru evaluarea puterii de piata a bancilor, in anumite conditii.

Raportul venituri din taxe si comisioane/venituri din dobanzi a cunoscut o scadere in 2010, insa se remarca o revenire in valoarea acestui raport pentru anul 2011.

Un alt indicator care poate constitui o masura a puterii de piata a jucatorilor din sectorul bancar este diferenta de dobanda dintre credite si depozite atat in sold, cat si nou acordate.

Evolutia diferentei dintre nivelul dobanzii la credite si respectiv depozite este influentata de evolutia pietelor financiare (ex. costul de finantare, riscul de tara al Romaniei etc.) dar in acelasi timp este si rezultatul nivelului de concurenta in sector, exprimat prin tendinta de scadere a marjei.

Concluziile care se desprind din evolutia marjelor de dobanda dintre credite si depozite noi si in sold, atat in moneda nationala cat si in euro, sunt urmatoarele: la finalul anului 2008 a avut loc o scadere puternica a acestor marje, expresie a intensificarii concurentei pe partea atragerii de resurse (depozite) la nivelul intregului sector; pe parcursul anului 2009 s-a inregistrat o revenire a acestor marje la niveluri apropiate de cele din 2008, pentru marjele la euro si peste nivelul din 2008, pentru marjele la lei; diferenta dintre marjele credite-depozite in sold si cele noi denominate in lei se mentin mai mari decat valorile credite-depozite denominate in euro; in ultima parte a perioadei analizate se observa o tendinta de crestere a diferentei dintre nivelul dobanzii la credite si depozite in sold si noi, denominate in lei, spre deosebire cele denominate in euro, care manifesta o tendinta descrescatoare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri