28 Noiembrie 2012

Cursul a atins un nou minim al ultimelor saptamani



Moneda nationala a continuat sa se aprecieze si in a doua parte a zilei, iar cotatiile au atins un minim al sesiunii interbancare de 4,5025 lei/euro, intr-o piata cu volume de tranzactionare in crestere, potrivit dealerilor citati de Mediafax.

In jurul orei 16:30, bancile cotau euro la 4,5025 - 4,5082 lei, in scadere de la 4,5210 - 4,5230 lei/euro, nivel consemnat la aceeasi ora de luni.

Leul s-a apreciat insa de la deschidere, cand rata de schimb se situa la 4,5150 - 4,5170 lei/euro, iar in prima jumatate a zilei rata de schimb a coborat usor sub 4,51 lei/euro.

Dealerii spun ca jucatorii au transferat volume de valuta in crestere fata de zilele precedente, iar evolutia a fost corelata cu cea a valutelor din regiune, dupa ce creditorii internationali ai Greciei, statele din zona euro si FMI, au ajuns marti la o intelegere pentru modificarea programului de ajutor extern si eliberarea unei transe de 34,4 miliarde de euro, amanata de mai multe luni.

Cotatiile au continuat sa coboare in a doua parte a zilei, pe volume mai reduse decat la deschidere, iar minimul zilei a fost de 4,5025 lei/euro.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat un curs de referinta in scadere cu 2,24 bani, la 4,5089 lei/euro, de la 4,5313 lei/euro luni.

Leul s-a apreciat si fata de dolar, iar cursul de referinta a coborat cu 1,35 bani, la 3,4815 lei/dolar. In acelasi timp, rata oficiala pentru francul elvetian a scazut cu 1,77 bani, la 3,7451 lei/franc.

Cursurile de referinta leu/dolar si leu/franc sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc.

Dobanzile pentru sumele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) pe termen de o zi au urcat de la 5,38% - 5,88% la 5,92 - 6,42% pe an, pe fondul deficitului de lei din piata, dupa ce BNR a redus luni plafonul imprumuturilor prin operatiunile repo, la 4 miliarde lei. In precedentele doua saptamani suma disponibila a fost la 6 miliarde lei.

In acelasi timp, dobanzile pentru plasamentele pe termen de o saptamana au scazut de la 5,45% - 5,95% la 8,83 - 6,33% pe an.



Citeste si