Leul a trecut de la statutul de paria la unul de moneda favorita pentru investitori in decurs de numai sase luni, pe fondul unei situatii politice interne mai stabile si a unei perspective mai putin sumbre pentru zona euro, se arata intr-o analiza publicata de Wall Street Journal.
Anul trecut, Romania a fost coplesita de turbulentele politice, cu certuri aprinse intre presedintele Traian Basescu si coalitia aflata la guvernare condusa de Victor Ponta. Punctul maxim al razboiului dintre cele doua tabere a fost atins la jumatatea anului 2012, culminand cu o tentativa esuata de demitere a sefului statului. Incertitudinea a doborat leul, care s-a depreciat la niveluri record fata de euro, pe masura ce investitorii renuntau la activele romanesti.

Dar dupa alegerile parlamentare din decembrie, castigate intr-o maniera clara de USL, Basescu si Ponta au incheiat un armistitiu.

Mai putin impovarat de grijile politice, leul a fost in masura sa castige teren in raport cu moneda unica pe parcursul lunii trecute, iar investitorii au devenit optimisti.

„Impartasim perceptia pietei potrivit careia situatia din Romania s-a imbunatatit. Cu siguranta, s-a schimbat in bine”, a precizat Nick Shearn, specialist in piete emergente la BlueBay Asset Management din Londra, fond care detine obligatiuni romanesti denominate in lei.

De la alegerile din 9 decembrie 2012, leul s-a intarit cu aproape 4% si se tranzactioneaza la cel mai bun curs de la finele lunii aprilie, iar randamentul titlurilor de stat pe cinci ani a scazut cu 0,4 procente, pana la 6,05%.

Analist sef de la BCR, Eugen Sinca, estimeaza ca randamentele bondurilor romanesti pe 5 ani ar mai putea scadea cu 0,3-0,4 puncte procentuale in urmatoarele sase-noua luni.

Moneda nationala a fost, totodata, sustinuta de imbunatatirea situatiei din zona euro.

„Credem ca leul si-ar fi imbunatatit si mai mult performanta daca nu exista aceasta vecinatate cu Grecia. Exista in continuare riscuri ca situatia din Grecia s-ar putea inrautatii”, a explicat Paul Chappell, director la C-View.

De asemenea, includerea Romaniei, din 31 martie, in baza de date pentru calculul Indicelui de referinta Barclays privind obligitiunile emise pe pietele emergente in moneda locala va contribui la intarirea leului, potrivit Wall Street Journal.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri