Subscrierile membrilor asociatiei nationale a asiguratorilor au crescut cu 2% in primele trei luni, la 1,94 miliarde de lei, evolutie sustinuta de avansul cu 4% al veniturilor din asigurari generale, potrivit datelor Uniunii Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania (UNSAR).
Pe de alta parte, veniturile din polite de viata au scazut cu 2%, la 350 milioane de lei, pe fondul volatilitatii portofoliilor si de dificultatea atragerii de noi clienti, a declarat presedintele UNSAR, Remi Vrignaud, prezent la un eveniment de profil.

"Subscrierile UNSAR reprezinta aproximativ 90% din veniturile industriei de asigurari generale si de viata. Primul trimestru s-a incheiat cu un avans al subscrierilor de 2%, sustinut de asigurarile generale. Defalcat, politele RCA au urcat cu 7%, in timp ce pe CASCO s-a consemnat un recul de 6%, determinat de dependenta acestui segment de piata de vanzarile de masini noi, a leasingului si altor sisteme de finantare, la care se adauga imbatranirea parcului auto", a afirmat Vrignaud, citat de Mediafax.

In cazul asigurarilor facultative de locuinte, reprezentantul UNSAR a spus ca avansul primei medii a compensat scaderea cu 18% a numarului de polite in vigoare, fapt ce a condus la majorarea veniturilor cu 9%.

"Rezultatele trimestriale anunta 2013 ca fiind un an de consolidare a stabilitatii veniturilor asiguratorilor", a spus Vrignaud, care a adaugat ca piata locala a asigurarilor are un potential semnificativ de crestere, aflat insa intr-o stare latenta, care trebuie stimulat.

La nivel european, potrivit datelor UNSAR, Romania ocupa penultima pozitie, inaintea Turciei, in privinta ponderii primelor subscrise in Produsul Intern Brut (PIB), care la finele anului 2012 a atins 1,34%, comparativ cu Bulgaria - 2%, Ungaria - 3,1% sau Polonia - 3,8%. La nivel Uniunii Europene, media se situa la 7,6% in 2011.

De asemenea, Romania are cea mai scazuta densitate a asigurarilor din Europa, cu 83 euro/locuitor, fata de Polonia - 400 euro/locuitor, Bulgaria - 100 euro/locuitor, Ungaria - 370 euro/locuitor sau media UE - 1.816 euro/locuitor.

Presedintele UNSAR a afirmat ca asigurarile auto vor continua sa dicteze tendintele pe piata locala, in conditiile in care aproape jumatate din veniturile asiguratorilor provin din RCA si CASCO.

UNSAR este organizatia profesionala a companiilor de asigurare, constituita in anul 1994, la initiativa a 13 asiguratori, in scopul dezvoltarii, extinderii, colaborarii si cooperarii in domeniul asigurarilor si reasigurarilor pe plan intern si international.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri