Bancile au calculat pierderi de circa 5 miliarde lei (peste 1,1 miliarde euro) din introducerea proceselor colective privind clauzele abuzive practicate in contractele de creditare din relatia cu populatia, studiul de impact fiind realizat de Banca Nationala a Romaniei, care a informat Guvernul.
Miza proceselor colective rezida in faptul ca bancile vor fi obligate, odata cu introducerea in noul Cod Civil a acestui tip de procese, sa modifice in toate contractele de creditare clauzele care ar fi considerate abuzive de instante printr-un astfel de litigiu, scrie Mediafax.

Simularea BNR a avut in vedere toate clauzele care ar putea fi declarate abuzive de instantele de judecata, inclusiv in conditiile in care contractele de credit ar fi considerate adeziuni, deci nu intelegeri negociate. Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori prevede ca pot fi declarate abuzive clauzele pentru care nu se dovedeste negocierea.

Cu toate aceastea, se pare ca au exsistat banci care au sustinut ca impactul este minim si ca nu ar putea pierde niciun proces.

Potrivit unor surse judiciare, studiul de impact arata o deteriorare a situatiei financiare doar in cazul a doua banci mari, insa nici in aceasta situatie nu ar fi vorba de vreun pericol pentru ca vreo institutie de credit sa intre in faliment ca urmare a aplicarii prevederii.

De altfel, procesele colective impotriva furnizorilor si prestatorilor pentru populatie reprezinta o reglementare ce face parte din directivele europene.

Guvernul a decis, in luna ianuarie, sa amane pana la jumatatea anului introducerea in legislatie a unei prevederi din noul Cod de procedura civila, care ar permite asociatiilor de consumatori si ANPC sa ceara in instanta anularea din toate contractele unei banci a unor clauze considerate abuzive.

Amanarea a intervenit la solicitarea expresa a misiunii Fondului Monetar International, care a motivat ca nu exista un studiu de impact asupra sistemului bancar. O astfel de conditionalitate a mai fost introdusa in scrisorile de intentie din anul 2010, cand expertii internationali au cerut modificarea OUG 50/2010, care obliga bancile la transparentizarea costurilor din contractele de creditare.

In ambele situatii, BNR s-a opus initiativelor legislative si a facut lobby pe langa Guvern si FMI pentru a nu valida acte normative care ar aduce pierderi in sistemul bancar, motivand ca ar putea fi pusa in pericol stabilitatea financiara.

Institutiile de credit, sprijinite de BNR, sustin ca procesele colective impotriva bancilor privind clauzele abuzive din contractele de creditare ar putea sa aiba cale de atac la Inalta Curte de Justitie si Casatie, ca o exceptie de la lege, pentru ca deciziile in astfel de spete privesc o masa larga de populatie.

Potrivit Codului Civil, aceste procese ar urma sa aiba ca prima instanta Tribunalul, iar sentinta definitiva sa fie pronuntata de Curtile de Apel.

In cazul in care Guvernul ar accepta sa legifereze o exceptie in acest sens, prevederea nu ar putea viza doar bancile, ci toate procesele intre consumatori si furnizori, pentru a nu se crea discriminare. O astfel de masura ar putea aduce la Inalta Curte de Casatie si Justitie mii de procese intre populatie si furnizori de electricitate, telefonie, sau apa si canalizare.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri