Sesiunea de vineri, a Bursei din Sibiu, a marcat finalul intervalului de tranzactionare 29 mai - 2 iunie, in aceasta saptamana transferurilor de la Sibiu ajungand la 45.400 contracte futures. Sesiunea de vineri a marcat finalul intervalului de tranzactionare 29 mai - 2 iunie, in aceasta saptamana transferurilor de la Sibiu ajungand la 45.400 contracte futures si options, lichiditatea mentinandu-se in zone medii. Saptamana a fost marcata de finalului lunii mai in care s-a inregistrat o crestere de circa 56 % a volumului fata de aprilie dar si a debutului lui iunie, luna aflata sub semnul celei de-a doua scadente din an si care se anunta din aceasta pespectiva, deosebit de interesanta.

Debutul de saptamana s-a finalizat prin incheierea a peste 12.000 contracte futures si options care au indicat pastrarea caracteristicilor unei lichiditati bune. DESNP si-au pastrat gradul ridicat de interes, contractele pe derivatele Petrom fiind cele mai lichide. In aceeasi sedinta SIF-urile au marcat o evolutie foarte buna, generand pe piata sibiana 61 % din total tranzactiilor. Cele mai ravnite derivate din randul acestora au fost DESIF 2 Moldova, prin peste 3300 contracte realizate. Marti, totalul tranzactionat s-a ridicat la 10.210 contracte futures si options iar volumul echivalent in RON a fost unul ridicat apropiindu-se de 17,5 milioane.

Una din caracteristicile de baza ale zilei au fost speculatiile intra - day pe pozitii short care au adus randamente consistente. DESNP a cedat prima pozitie unei reprezentatnte a SIF-urilor, care au dobandit, cumulate circa 73 % din volumul de transfer. Miercuri, sedinta de final a lunii mai s-a incheiat cu un numar ridicat de contracte - 13.495, si a fost dominata tot de SIF-uri, remarcandu-se DESIF 2 cu 3354 perfectari si DESIF 5 cu 3325 perfectari. Volumul zilei echivalent in RON s-a ridicat la peste 22,5 milioane.

Podiumul a fost disputat intre DESNP, SIF 2 si DESIF 3

Sesiunea de inceput a lunii iunie s-a incheiat cu un total in jurul a 6.000 contracte, si cu DESIF 5 drept cel mai tranzactionat emitent. Principalul eveniment al sesiunii in cauza a fost revenirea in forta la tranzactionare a DETLV septembrie, active suporturi care au bifat un volum consistent. Vineri, numarul contractelor a fost marcat de o stare de relaxare a pietei, suma acestora fiind de circa 3700. S-a consemnat totodata revenirea pe pozitia fruntasa a contractelor pe simbolul DESNP cu 1177 perfectari.

Intr-un clasament al lichiditatii pe intreaga perioada s-au impus derivatele pe activele emitentului Petrom cu un total de peste 10.600 contracte. In raport cu preturile de vinerea trecuta, DESNP au castigat pe parcursul saptamanii, 0,0011 lei/actiune pentru scadenta in derulare si au inchis la o valoare similara pentru scadenta din toamna. Valorile de la inchidere ale DESNP au fost 0,52 respectiv 0,535 lei/titlu.

Pe locul doi s-au clasat contractele ce au ca suport actiunile SIF 2 Moldova cu o suma de 10.369 perfectari. Ultimele trazactii cu DESIF 2 au fost realizate la valori de 1,93 lei/actiune pentru jumatatea anului si 2,03 lei/actiune pentru septembrie, cotatii ce evidentiaza o depreciere de 0,06 lei/titlu pentru iunie si 0,04 lei/titlu pentru toamna, variatii raportate la intregul interval.

Cea de-a treia pozitie in ierarhia saptamanii trecute a revenit DESIF 3 Transilvania cu 9542 contracte. DESIF 3 au inchis la 1,9314 si 2,02 lei/titlu cu scaderi pe intreaga saptamana de 0,0646 si 0,05 lei. In imediata lor apropiere s-au clasat si DESIF 5 cu 9349 contracte si cu un traseu de asemenea descendent. Volumul in RON in perioada 29 mai - 3 iunie a fost de circa 75 milioane iar numarul pozitiilor futures si options deschise ajunsese vineri la 117.384. In aria contractelor pe valute evolutia euro in cele 5 zile de tranzactionare l-a plasat in raport cu dolarul la o valoare de 1,291 USD pentru iunie si 1,2917 USD pentru septembrie, iar in raport cu moneda romaneasca la o cota de 3,516 lei pentru scadenta din luna in curs si 3,515 lei pentru scadenta din septembrie.

Numarul intermediarilor futures in crestere

Numarul intermediarilor activi din piata la termen de la Sibiu continua sa creasca semn ca interesul investitorilor pentru piata derivatelor se mentine pe un trend ascendent.

Daca la inceputul anului in piata sibiana tranzactiile erau intermediat de 25 de SSIF-uri, numarul lor a urcat in mai la 31.Piata la termen de la Sibiu s-a remarcat luna trecuta printr-un volum de tranzactionare consistent, numarul contractelor fiind de aproape 240.000, in crestere cu peste 85.000 contracte comparativ cu aprilie. Cea de-a cincea luna de tranzactionare din 2006 a produs o schimbare de lider in clasamentul celor mai activi intermediari, SSIF Broker S.A devenind in premiera numarul unu ca numar de contracte realizate, societatea clujeana realizand trasferuri insumand aproape 67.000 contracte. Locul doi a fost revendicat de fostul lider, SSIF Vanguard S.A cu peste 65.200 contracte iar podiumul este inchis de BT Securities SA cu 47.169 contracte. In ceea ce priveste volumul tranzactiilor in primele cinci luni ale acestui ani, pe prima pozitie se afla Vanguard cu aproape 434.000 contracte, urmata de Broker SA cu peste 303.000 contracte si BT Securities SA cu aproape 277.000 contracte.

Se pregatesc strategiile pentru septembrie

Piata la termen de la Sibiu s-a aflat la inceputul acestei luni sub semnul relaxarii, volumele tranzactionate inregistrand un anume recul dupa finalul lui mai. Pe fondul lichiditatii scazute la BVB, lichiditatea bursei sibiene a fost mai mica, dupa finalul incandescent al lunii mai, afirma un broker din piata sibiana. Ma astept ca iunie sa fie, totusi, la fel de interesanta ca si lunile trecute, piata la termen oferind oportunitati bune pentru investitori, chiar daca trendul va fi de crestere sau de scadere. Totul este ca strategia aplicata sa fie bine gandita. La randul sau, Adrian Ciudin, broker la Carpatica Invest, considera ca piata la termen va evolua in iunie corelat cu cea spot.

Tinand cont ca luna in curs este una scadenta, va fi interesant de urmarit daca investitorii vor prefera sa astepte data de 30 iunie pentru inchiderea pozitiilor sau vor incerca sa marcheze mai repede profiturile, in ideea de a-si regandi investitiile si de a deschide noi pozitii pentru scadenta din toamna.Totalul pozitiilor deschise depaseste pragul de 110.000, o buna parte din ele pentru scadenta iunie. Derivatele pe SNP tin capul de afis cu peste 17.700 de pozitii deschise pentru iunie, fiind urmate de cele pe RRC cu peste 15.100 si SIF 2 cu peste 13.600, in timp ce pe SIF 3 sunt deschise aproape 13.500 pozitii.

Incepand de astazi, societatea de servicii de investitii financiare SC Central European Investments SA isi incepe activitatea ca participant la sistemul de tranzactionare al BVB. Obiectul de activitate al societatii este activitatea de intermediere a tranzactiilor financiare si administrare a fondurilor, activitati auxiliare intermedierilor financiare (cod CAEN 6523).
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri