13 Iunie 2006

Bancherii asteapta deciziile BNR privind dobanda

Luna trecuta, scaderea inflatiei la un minim istoric, la nivelul an/an, a indepartat perspectivele majorarii de catre BNR a dobanzii de politica monetara, cea cu care este sterilizata lichiditatea din piata monetara. Cresterea inflatiei in mai cu 0,6% si majorarea celei an/an la 7,26% ar trebui sa nu reprezinte motive de ingrijorare pentru BNR, avand in vedere ca am intrat in anotimpul cald, cand, de obicei, preturile intra pe o panta descendenta. Ramane insa problema preturilor administrate si intrarea in vigoare a taxei de viciu.

Acestea ar putea crea presiune in sensul cresterii dobanzii pentru a incetini evolutia inflatiei, care se afla totusi la limita prognozei BNR.
Ieri, banca centrala a atras de pe piata monetara, in depozite cu scadenta lunara, 1,706 miliarde lei cu o dobanda de 8,5%/an, volum comparabil cu cel inregistrat saptamana trecuta, 1,705 miliarde lei. Scaderea spectaculoasa a sumelor atrase de la bancile comerciale, care in mai se ridicau in medie la 4 miliarde lei, indica o crestere a creditarii, setea de cumparaturi a romanilor fiind din ce in ce mai mare, asa cum indica si evolutia Produsului Intern Brut pe primele patru luni.

Daca din acest punct de vedere politica BNR da roade, creditele in valuta creand un spatiu semnificativ celor in lei, nu acelasi lucru se poate spune despre imbunatatirea remunerarii depozitelor populatiei. In acest sens economisirea se afla pe o panta descendenta, iar in lipsa unei masuri administrative din partea BNR, adica o crestere a dobanzii de politica monetara, este de asteptat ca randamentele oferite de banci sa se mentina la limita de jos a profitabilitatii.

In acest sens este edificatoare evolutia plasamentelor in certificate de depozit, unul din instrumentele cele mai cautate de populatie in anii precedenti. Daca in octombrie 2005 bancile vandusera certificate in valoare echivalenta in lei de circa 750 milioane euro, in aprilie 2006 ele scazusera la aproximativ 560 de milioane euro. Iar aceasta evolutie are loc in ciuda faptului ca la certificatul de depozit nu exista comisioane de retragere, fata de depozitele „clasice".



Citeste si