14 Iunie 2006

Bursa de Valori continua sa traga leul in jos

Caderea Bursei de Valori continua sa aiba efecte negative asupra cursurilor principalelor monede, tragand leul in jos, pentru a doua zi consecutiv.

„Piata este bulversata de numeroasele ordine de cumparare venite din partea nerezidentilor, oferta exportatorilor sau intrarile de la casele de schimb, nereusind sa mai compenseze deficitul de valuta, comenta un dealer bancar. In cazul in care piata de capital va continua sa scada, leul se va apropia sau chiar va depasi importantul prag de rezistenta de la 3,55 lei, care nu a mai fost atins din 24 mai”.

Cursul mediu al euro a urcat ieri de 3,5201 la 3,5382 lei. Piata s-a deschis la valori apropiate de inchiderea de luni, 3,5250 – 3,53 lei, dupa care a urcat la un maxim de 3,5480 – 3,5350 lei. Treptat piata s-a asezat in culoarul 3,5350 – 3,5450 lei, pentru ca inchiderea sa fie facuta la 3,53 – 3,5350 lei.

Dolarul american a profitat de aprecierea euro si evolutia paritatii euro/dolar si a urcat de 2,7912 la 2,8095 lei, revenind peste pragul major de la 2,8 lei, care a mai fost atins ultima data in data de 21 aprilie.
In piata la termen de la Sibiu aprecierea cursului euro a avut ca efect o crestere a cotatiilor pentru scadenta de la finele lunii, tranzactiile fiind realizate la 3,5270 – 3,54 lei.

Pentru septembrie investitorii asteapta mentinerea euro in jurul pragului de 3,52 lei.

Pe piata monetara dobanzile „over night” s-au mentinut in culoarul 8 – 9%, semn ca lichiditatea este destul de scazuta.




Citeste si