Banca Europeana de Investitii (BEI) si BRD Groupe Societe Generale au semnat un contract de credit in valoare de 100 milioane euro pentru finantarea investitiilor companiilor romanesti.

Fondurile BEI vor fi folosite pentru a finanta proiectele promovate de IMM-uri (companii cu pana la 250 de angajati), corporatii medii (cu pana la 3.000 de angajati) si entitati din sectorul public, precum si pe cele ale altor tipuri de agenti economici privati din Romania.

"Sprijinirea finantarii proiectelor implementate in special de IMM-uri si corporatiile medii este un obiectiv - cheie al BEI in Romania, pentru ca IMM-urile si sectorul corporatiilor medii reprezinta un motor de crestere si de inovare. Prin cooperarea cu BRD, partener traditional al BEI in Romania, BEI se asigura ca beneficiile creditarii in conditii favorabile ajung la companiile eligibile", a declarat intr-un comunicat Mihai Tanasescu, vicepresedintele BEI responsabil cu operatiunile de creditare in Romania, citat de Mediafax.

Acest credit este acordat in cadrul Planului Comun de Actiune al Institutiilor Financiare Internationale pentru Europa Centrala si de Sud-Est, care se concentreaza pe asigurarea unui acces mai bun la finantare pe termen lung pentru IMM-urile europene, cu scopul de a le ajuta sa depaseasca efectele crizei financiare.

Fondurile vor sprijini cresterea prin incurajarea restructurarii, consolidarii si diversificarii economice, precum si prin imbunatatirea competitivitatii pe termen lung prin facilitarea accesului la credite pe termen lung.

"BRD crede ca Romania este pe drumul cel bun catre regasirea performantei economice si doreste sa sprijine companiile romanesti prin intermediul profesionalismului si implicarii sale in economia reala. Suntem constienti de importanta vitala a IMM-urilor si corporatiilor medii pentru structura economica a tarii si pentru dezvoltarea ei viitoare. De aceea oferim produse adaptate si intreaga noastra expertiza companiilor care doresc sa atinga, prin inovare, performanta in afaceri. Creditarea este de o importanta cruciala pentru o tara care isi doreste sa aiba o crestere semnificativa, iar noi suntem cu siguranta in masura sa contribuim la progresul Romaniei", a declarat Philippe Lhotte, presedinte - director general al BRD.

Incluzand si actualul imprumut, BEI a acordat deja BRD patru linii de credit cu o valoare totala de 230 milioane euro, consumate in totalitate.

Tanasescu a explicat ca intelegerea semnata marti cu BRD reprezinta cel mai mare credit acordat de catre BEI unei institutii de credit din Romania, mai ales ca celalalte linii atrase de catre banca au fost utilizate integral.

"Avem un parteneria de lunga durata cu Societe Generale, banca-mama, unde BEI are o expunere de 4 miliarde de euro. Este un parteneriat bazat pe incredere si rezultate foarte bune (...) Si cu BRD celelalte trei acorduri au fost implementate in totalitate, iar banii au fost transferati in economia reala", a adaugat Tanasescu.

Vicepresedintele BEI a reiterat determinarea institutiei bancare europene de a se implica tot mai mult in finantarea economiei romanesti, estimand ca va fi alocata in acest an o suma de cel putin junmatate de miliard de euro, iar in 2014 un nivel similar.

Tanasescu a explicat ca exista negocieri in derulare care ar putea duce valoarea finantarilor pentru Romania in acest an chiar la nivelul a 800 de milioane euro.

Institutia financiara europeana are relatii de finantare cu 11 banci de pe piata locala si intentioneaza sa laregeasca baza de parteneri la circa 14-15 banci.

Totodata, Tanasescu a amintit ca BEI a decis la nivel director o sprijinire puternica a sectorului agricol din Europa si spera ca astfel de proiecte se vor concretiza intr-un termen rezonabil si in Romania.

O alta directie urmarita de banca europeana este dezvoltarea relatiei cu CEC Bank, singura banca de stat, care ar putea sustine proiecte importante. In acest sens, BEI va sprijini CEC sa-si largeasca anvergura de la o banca comerciala la una de dezvoltare.

Potrivit lui Tanasescu, finantarile de la BEI nu urmaresc in mod direct inlocuirea linilor de finantare de la bancile-mama in procesul de dezintermediere inceput la nivel mondial. El considera ca orice intrare de valuta va reprezenta un avantaj pentru bancile centrale, inclusiv pentru BNR.

In ultimii cinci ani, BEI a acordat linii de credit in valoare de 800 milioane euro bancilor si companiilor de leasing din Romania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri