Moneda nationala a continuat sa se deprecieze in prima parte a sesiunii interbancare de vineri, astfel ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat un curs de referinta in crestere cu 1,57 bani, la 4,5447 lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultimele 7 luni si foarte aproape de maximul din 2013.

O rata de schimb superioara, de 4,5535 lei/euro, a fost publicata de banca centrala la 7 iunie. Acest nivel reprezinta si nivelul maxim al anului precedent. Leul a inceput sa scada semnificativ inca de miercuri seara, traiectoria fiind influentata de declaratiile guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, dupa prima sedinta a Consiliului de Administratie al bancii centrale pe probleme de politica monetara.

Isarescu a afirmat miercuri ca moneda nationala ar trebui sa scada dupa reducerea dobanzii si a rezervelor minime obligatorii la lei, precizand, totodata, ca se teme ca un astfel de scenariu s-ar putea sa nu aiba loc, desi deprecierea din ultima perioada a fost de numai 1%. Guvernatorul BNR a calificat, totodata, variatii de 5% ale leului drept "normale", conform Mediafax.

"Credem ca miscarea (scaderea leului - n.r.) nu este sustinuta de o schimbare a sentimentului investitoilor fata de activele locale, intrucat deprecierea de circa 1% de ieri a leului a avut loc pe fondul unor evolutii plate ale monedelor regionale (...) Ne mentinem astfel perspectiva pozitiva asupra leului si credem ca deprecierea recenta va fi corectata", se arata intr-o analiza ING Bank transmisa vineri.
In sesiunea de joi, rata de schimb a fost de 4,5290 lei/euro.

Leul a pierdut teren si fata de dolarul american, rata de referinta leu/dolar urcand la 3,3432 lei/dolar, atingand, astfel, cel mai ridicat nivel din 18 septembrie. La data mentionata, cursul a fost de 3,3504 lei/dolar. Totodata, cursul de referinta leu/franc elvetian a crescut de la 3,6616 lei/franc la 3,6822 lei/franc. Ratele de schimb leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de BNR in functie de paritatea leu/euro si cotatiile de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian.

La deschiderea sedintei interbancare, euro a fost cotat la 4,5370 - 4,54 lei/euro, peste intervalul inregistrat joi seara, cand schimburile s-au perfectat la 4,5300 - 4,5325 lei/euro. Leul a continuat sa se deprecize, iar la jumatatea zilei operatiunile s-au realizat la 4,5430 - 4,5440 lei/euro.

Dobanzile afisate vineri de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi au ramas la 0,57 - 1,08% pe an. Dobanzile sunt mult sub rata dobanzii de politica monetara a BNR, aflata in prezent la 4% pe an, minim istoric. Pe de alta parte, dobanzile practicate de bancile comerciale incadreaza dobanda la facilitatea de depozit practicata de BNR, de 1% pe an.

Dobanzile practicate pentru plasamentele cu scadenta la o saptamana se plasau la 0,7 - 1,2% pe an. Totodata, dobanda ROBOR pentru plasamente cu scadenta la 3 luni, in functie de care sunt calculate dobanzile pentru creditele in lei acordate de banci pe termen scurt si mediu, a scazut de la 2,1% la 2,03% pe an.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri