Bancile nu ar avea motive prudentiale sau de afaceri pentru a reesalona creditele fara restante, dar ar putea sa aleaga o usurare a platilor pentru clientii care "gafaie" si sunt aproape de neperformanta, a declarat marti guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

Luni seara, la finalul discutiilor cu Fondul Monetar International (FMI), premierul Victor Ponta a confirmat informatiile transmise anterior de Mediafax privind programul de stimulare a consumului pregatit de Guvern, care prevede reduceri de impozit pentru persoanele cu creditele restructurate, dar numai dupa expirarea perioadei de reesalonare.
Sistemul este optional pentru banci, iar Guvernul nu a anuntat ca ar fi incheiat vreo intelegere cu institutiile de credit.

Restructurarea trebuie sa indeplineasca cumulativ mai multe cerinte, prima dintre acestea restrictionand aplicarea doar la creditele fara intarzieri la plata sau cu intarzieri de cel mult 90 de zile. Operatiunea trebuie sa conduca la diminuarea cu cel mult jumatate si nu cu mai mult de 500 lei (sau echivalentul in lei aferent valutei in care a fost acordat ori la care este indexat creditul) a obligatiilor lunare de plata ale debitorului aferente creditului supus restructurarii, pentru o perioada de cel mult doi ani.

Ponta a aratat ca FMI considera ca decizia Guvernului de a sprijini pe o perioada de doi ani persoanele care au credite va conduce la o crestere a creditarii si a consumului. Guvernul estimeaza ca aceasta schema de reduceri fiscale pentru populatia cu venituri sub medie si credite bancare ar putea duce la reesalonarea imprumuturilor pentru aproape un milion de romani, iar bancile ar putea reduce ratele la credite cu pana la 4 miliarde de lei in 2014.

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a precizat luni ca reducerea de impozit va fi de cel mult 200 de lei pe luna, dar nu mai mult decat impozitul datorat de fiecare persoana in parte. Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania considera ca ajutorul fiscal pentru populatia cu venituri sub medie si credite bancare ridica problema echitatii, insa este o masura care va incuraja rambursarile.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri