Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marti, ca Biroul Permanent a decis ca toate documentele solicitate de DNA privind ASF sa fie trimise in 24 de ore, aratand ca, procedural, nu va putea fi respectat termenul impus de DNA si va fi ceruta in scris o derogare.

"Parlamentul va actiona intotdeauna transparent pentru a raspunde solicitarilor institutiilor din Romania. Toate documentele vor fi trimise DNA in urmatoarele 24 de ore, procedurile administrative ne obliga pe noi sa dam o dispozitie secretarului general, sa avem un reprezentant legal al Parlamentului care duce aceste inscrisuri oficiale, conform CPP, noi suntem obligati", a afirmat Zgonea, dupa sedinta Biroului Permanent.

El a adaugat ca a fost mandatat de Biroul permanent sa discute cu Ministerul Public in legatura cu aceasta comunicare intre institutii, astfel incat deputatii sa nu fie acuzati de lipsa de transparenta, iar Ministerul Public sa-si respecte obligatiile constitutionale, noteaza Mediafax.

"Am primit un mandat din partea Biroului Permanent sa aprofundam dialogul cu Ministerul Public, astfel aceste chestiuni de comunicare sa fie stabilite, fara ca noi, deputatii, sa fim acuzati de lipsa de transparenta, iar, pe de alta parte, si Ministerul Public sa-si respecte obligatiile constitutionale", a adaugat Zgonea.

El a aratat ca documentele nu pot fi transmise "de pe o zi pe alta", deoarece exista proceduri care trebuie respectate si, ca urmare, acestea vor fi trimise pana miercuri la ora 12.00, in loc de marti ora 12.00, cand a solicitat DNA. "Nu putem sa ne incadram in acest termen, dar vom cere o derogare in scris", a mai spus Zgonea. El a explicat ca a avut o discutie cu procurorul general pe aceasta tema si acesta a inteles. astfel incat deputatii sa nu fie acuzati ca sunt "o perdea neagra".

Intrebat daca DNA a acceptat aceasta derogare sau procurorii vor veni la Camera Deputatilor sa ia aceste documente, Zgonea a spus ca nu exista nicio amenda din parte DNA si, daca vor, sa vina sa ia documentele. "Din ce am discutat, ei au inteles", a adaugat Zgonea.

El a aratat ca va avea un dialog cu procurorul general pentru a clarifica comunicarea intre institutii si problemele legate de protectia parlamentarilor.
Comisia juridica a Camerei Deputatilor a aprobat, marti, solicitarea DNA de a pune la dispozitia procurorilor o serie de documente in legatura cu ASF.
Comisia juridica s-a intrunit, marti dimineata, la ora 8.00, pentru a discuta solicitarea DNA, in conditiile in care procurorii cerusera ca documentele sa le fie puse la dispozitie pana la ora 12.00. Comisia a decis in favoarea solicitarii DNA, cu majoritate de voturi. Decizia Comisiei juridice a fost transmisa Biroului permanent al Camerei Deputatilor.

Luni insa, presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zonea, declara ca a fost mandatat de Biroul Permanent sa discute cu procurorul general si ministrul Justitiei in legatura cu solicitarea DNA privind ASF, deoarece modul de comunicare nu este corespunzator, iar Comisia juridica va da un punct de vedere.

"Am primit mandate din partea Biroului Permanent si comitetului liderilor sa am o discutie cu ministrul Justitiei si cu procurorul general. Este pentru prima data dupa foarte multi ani cand procurorul general nu corespondeaza cuCamera Deputatilor, ci printr-un procuror subordonat, si se cere imperativ un document si se atentioneaza ca, daca nu-l trimitem pana maine la ora 12.00, vin ei sa-l ia. Acest mod de comunicare nu este corespunzator cu democratia si statul de drept", a afirmat Zgonea, dupa sedinta Biroului Permanent.

Zgonea a aratat ca toti liderii, indiferent de culoarea politica, sunt "un pic preocupati" de faptul ca votul, amendamentele si dezbaterile din comisii sunt "sub protectia articolului 72 din Constitutie".

"Vrem sa stim care este fondul acestui dosar, daca el se refera la articolul 72 din Constitutie, atunci este neconstitutional, daca se refera la alte chestiuni, toate datele vor fi puse la dispozitie, ca de obicei", a adaugat Zgonea. El a mai spus ca membrii Comisiei juridice vor da un punct de vedere pe aceasta tema.

DNA a trimis o adresa catre Camera Deputatilor prin care se arata ca, "in conformitate cu dispozitiile art.169 si art. 170 din CPP, s-a dispus prezentarea si predarea de catre institutia Camera Deputatilor a urmatoarelor inscrisuri", mentionandu-se proiectul de ordonanta privind ASF, impreuna cu toate inscrisurile, inclusiv amendamentele depuse, rapoartele intocmite de comisii, avizele date de comisii, inregistrarile audio si procesele-verbale ale sedintelor comisiilor, precum si identitatea persoanelor care au participat la sedintele respective.

DNA mai solicita Camerei Deputatilor si documentele care reflecta circuitul inscrisurilor detinute de CameraDeputatilor privind aprobarea proiectului de lege si copia dupa Registrele de corespondenta cu privire la corespondenta purtata de catre Camera Deputatilor si catre organisme in legatura cu acest proiect.

"Prezentarea si predarea se va face in data de 11 februarie, ora 12.00, la sediul DNA din Bucuresti, strada Stirbei Voda, nr 79-81, sectorul 1, parter, camera 34A", se mai mentioneaza in adresa DNA, semnata de procucorul sef sectie Gheorghe Popovici si procurorii Marian Gherman si Ioan Amariei.
Procurorii DNA au cerut Parlamentului si Guvernului sa le puna la dispozitie, pana marti, in dosarul Carpatica, mai multe documente legate de OUG despre care exista suspiciunea ca ar fi fost emisa pentru a proteja interesele firmei de asigurari Carpatica, potrivit unor surse judiciare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri