Presedintele Basescu a declarat, miercuri, ca cere Parlamentului revocarea "imediata" a intregii conduceri a ASF, sustinand, referitor la aceasta institutie, ca este "o cloaca, unde si-au gasit loc de parcare toti clientii politici, altfel profund incompetenti si nepregatiti pentru aceasta munca".

Presedintele a declarat ca si dezbaterea publica si realitatile il obliga sa ceara revocarea imediata a intregii conduceri a ASF.
"ASF este o cloaca, in care si-au gasit loc de parcare toti clientii politici, altfel, profund incompetenti si nepregatiti pentru aceasta munca, fie ca vorbim de Dan Radu Rusanu, fie ca vorbim de Daniel Daianu, fie ca vorbim de Ursache, fie ca vorbim de sotia domnului Chitoiu, de Dan Mircea Popescu - ce legatura o avea Dan Mircea Popescu cu ASF, cand el a fost minsitru pe la Munca - fie ca vorbim de doamna Zgonea, de consilierii primului-ministru. Toata aceasta cloaca trebuie curatata de la ASF si facut din ASF o institutie cu autoritate profesionala si morala", a declarat presedintele, potrivit Mediafax.
Seful statului s-a referit la Daniel Daianu, despre care a spus ca, desi are o imagine buna, il stie de cand era ministru in Guvernul Conventiei. "Acolo nu a fost in stare de nimic, la televizor da din gura, inteligent chiar. Iar dupa ce s-a dovedit foarte priceput in afaceri personale cu Sima, a venit sa isi recupereze pierderile facand parte din conducerea ASF", a comentat Traian Basescu.
Presedintele a tinut sa il invite pe Daniel Daianu "sa aiba decenta de a-si recupera pierderile din alta parte".
Presedintele a mai spus ca Dan Radu Rusanu nu are nicio legatura cu piata de capital, si a adaugat ca taxele impuse, pentru a-si putea sustine salariile pe care si le-au dat, sunt nepermise si fac viata grea firmelor de pe aceasta piata.
"Daca priviti cu atentie la clientela din ASF, si la incompetenta din ASF, parca ar fi arborele genealogic al USL-ului acest ASF. Ii gasesti cu rude, cu nasii, cu cumetrii, cu toata lista de clientela. Arborele genealogic al USL-ului, asta este ASF-ul, si el este reprezentativ si pentru clientelism si pentru incompetenta", a mai spus Basescu.
Presedintele a anuntat ca cere Parlamentului, cel care controleaza ASF, sa isi ia rolul in serios si sa curete imediat aceasta institutie, organizand un sistem de desemnare a conducerii Autoritatii si a personalului care sa elimine clientelismul si incompetenta. "Nu ne putem juca cu o piata de 10 miliarde de euro", a mai declarat Traian Basescu.
"Se pare ca domnul Rusanu, domnul Daianu si domnul Ursache sunt cel mai bine platiti din lume pentru incompetenta lor. Luand veniturile primite de institutii echivalente din SUA si din toata Europa, nu gasim altii mai bine platiti decat ei. Si ei sunt platiti pentru incompetenta, nicinul nu are competente pe piata de capital. Se puteau selecta oameni care lucrau efectiv pe piata de capital", a mai spus seful statului.
Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a anuntat, marti, ca a instituit procedura de redresare financiara prin administrare speciala a companiei Astra, cea mai mare firma de asigurari, aflata in proprietatea omului de afaceri Dan Adamescu, a suspendat actionarii si conducerea si a numit firma KPMG ca administrator special.
"Se dispune deschiderea procedurii de redresare financiara prin administrare speciala, conform prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b) coroborat cu prevederile art. 7 lit. a) din Legea 503/2004, republicata, la Societatea de Asigurare-Reasigurare ASTRA S.A (...) reprezentata legal de domnul Iulius Alin Bucsa, in calitate de presedinte Directorat. Art. 2.- Se desemneaza KPMG ADVISORY SRL in calitate de administrator special", se arata in decizia ASF.
Incepand de marti, ASF a suspendat atributiile legale ale actionarilor semnificativi si ale persoanelor semnificative ale societatii de asigurare/reasigurare care se transfera administratorului special pe toata perioada administrarii speciale precum si drepturile de vot in privinta numirii si revocarii membrilor Consiliului de supraveghere ai societatii, dreptul la dividende al actionarilor, activitatea, precum si dreptul la remuneratie al membrilor consiliului de supraveghere.
Adamescu a afirmat ca ASF, deliberat, "a inundat piata" cu date total sau partial neadevarate despre Astra Asigurari, pe care ulterior le-au negat.
"Partenerii nostri straini ne urmaresc, ne stiu datele, ne controleaza si vine acum ASF si ... avem datele lunare trimise catre institutie ... este o grozavie ce a spus acest Rusanu si acest Modoveanu. Rusanu habar n-are de asigurari, nu stie nicio limba straina. Moldoveanu are putin habar, dar trebuie sa va uitati la pozitiile lui si sa nu uitati ca vine din PRM, cand a intrat in CSA", a spus Adamescu.
El s-a declarat "socat" de decizia ASF si spune ca autoritatea de reglementare si-a incalcat propria norma in privinta pasilor pe care trebuia sa ii urmeze in cazul in care un asigurator se confrunta cu probleme.
"Ei zic ca suntem subrezervati si ca ar trebui sa aducem capital. Noi am propus o majorare de capital social de 140 milioane de lei, dar nu am primit niciun raspuns. In urma deciziei ASF, pericolul este un dezastru national. Conducerea Astra va fi decapitata de astazi. KPMG va avea nevoie de luni ca sa inteleaga situatia Astra. Ei au aruncat o bomba, in conditiile in care specificul pietei impunea discretie si profesionalism. Eu, personal, si conducerea Astra suntem socati si este incredibil si, daca verificati, nu s-a mai intamplat niciodata in lume ca autoritatea de reglementare sa nu isi respecte propriile norme. Nu stiu ce urmari va avea acest act, este socant, este iresponsabil si nemaintalnit nicaieri in lume", a spus Adamescu.
Potrivit omului de afaceri, care citeaza un material aparut intr-un ziar din Austria, daca liderul pietei din Romania se clatina, si alti asiguratori locali, respectiv subsidiarele locale ale VIG si Uniqa, vor fi afectate.
"Daca liderul nu va plati, restul pietei va plati. Nici Rusanu, nici Moldoveanu, nici ASF nu stiu dimensiunile acestui dezastru. Nimeni nu stie cum vor reactiona partenerii nostri. Ei stiu ca totul este o potlogarie. Lovitura ASF este incredibila, inacceptabila si noi vom merge in justitie pentru a anula decizia ASF anuntata azi", a spus Adamescu.
El a afirmat ca tranzactia in urma careia Astra a preluat operatiunile subsidiarei locale a grupului francez AXA, liderul mondial in acest domeniu, va conduce la imbunatatirea indicatorilor de solvabilitate si lichiditate ai asiguratorului roman.
"La finele anului trecut, Astra a cumparat subsidiara AXA din Romania. Axa a invitat la discutii pe Astra, VIG si Aegon. Noi am cumparat-o. Am primit felicitari din toate partile, si din afara tarii, inclusiv de la concurenta. Am cumparat AXA Romania cu un euro si primeam 35 milioane euro infuzie de capital. In urma tranzactiei, asa cum am anuntat, indicatorii financiari privind solvabilitatea si lichiditatea urmau sa se dubleze. ASF a tergiversat aprobarea tranzactiei, ei nu accepta preluarea AXA Romania de catre Astra, care ar fi insemnat rezolvarea problemelor Astra. ASF nu vrea rezolvarea problemei Astra. ASF vrea sa distruga Astra", a spus omul de afaceri.
El a adaugat ca a preluat Astra Asigurari in 2002, cand societatea era cea mai bogata firma de asigurari, cu lichiditati de 38 milioane de euro.
"N-am putut sa preiau efectiv controlul, Fondul Proprietatii de Stat m-a tinut blocat un an de zile cu probleme juridice, timp in care Astra a fost furata de Vantu (Sorin Ovidiu Vantu - n.r.), toti banii din companie au disparut. La 12 ani de atunci, se incearca aceeasi miscare. Nu am invatat nimic", a spus Adamescu.
Astra Asigurari este controlata de The Nova Group Investments Romania SA - 72,68% si Epsilon Estate Provider SRL- 27,02%, alaturi de mai multe persoane fizice si juridice, cu o participatie reprezentand 0,3% din capitalul social. The Nova Group Investments Romania si Epsilon Estate Provider sunt controlate indirect de omul de afaceri Dan Adamescu.
Compania este liderul pietei de asigurari din Romania, cu subscrieri de peste un miliard de lei in 2012 si mai mult de patru milioane de clienti.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri