Presedintele Asociatiei Romane a Bancilor si al CEC Bank, Radu Gratian Ghetea, spune ca a inceput sa isi revina creditarea, dupa cum arata primele patru luni ale anului la nivelul sistemului bancar. El a tras concluzia in urma intalnirii trimestriale a membrilor ARB cu guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

"Ieri (luni - n.r.), la prezentarea facuta de guvernator in fata membrilor ARB - am fost invitati la intalnirea trimestriala - parca pentru prima oara am constat cu totii ca se dezmorteste ceva in cea ce priveste creditarea pentru perioada ianuarie-aprilie", a afirmat Ghetea intr-o conferinta de presa cu ocazia prezentarii rezultatelor bancii pe care o conduce, relateaza Mediafax.

El a dat exemplul CEC Bank, unde s-a inregistrat in primele patru luni un avans al creditarii pentru persoane fizice cu 15% ca numar si cu 56% ca volum fata de acelasi interval al anului trecut. "Este foarte interesant ca in anii precedenti a fost un declin al creditarii pentru persoane fizice, dar iata ca se reia creditarea pe acest segment. Avem si produse care sunt cerute, dar se confirma ca persoanele fizice incep sa fie mai interesate de credit", a spus Ghetea.

Pe segmentul persoanelor juridice, volumul de creditare a avansat cu 22% in perioada mentionata. "De mult n-am mai vorbit de cresteri de doua cifre, lucru care ne da speranta, fiind prima treime a anului cu semne atat de bune, creste activitatea de creditare", a mai spus Ghetea.

Datele BNR arata ca la finele lunii martie soldul creditelor acordate populatiei si firmelor era de 217,86 miliarde de lei, in scadere cu 0,2% fata de februarie si cu 2,7% comparativ cu aceeasi luna din 2013. Consiliul de Administratie al BNR a decis marti sa mentina dobanda de politica monetara la 3,5% pe an.

Citeste si:
CEC a acordat credite de sute de milioane din surse externe IMM-urilor
CEC Bank a vandut peste 1.300...


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »



Citeste si
Guvernul renunta la managerii profesionisti de la bancile de stat