Intrarea unor giganti tehnologici precum Facebook si Google pe piata serviciilor financiare va crea dificultati pentru JPMorgan Chase, cea mai mare banca din Statele Unite, a declarat directorul general al institutiei de credit, Jamie Dimon, citat de Bloomberg.

"Suntem unul dintre cele mai mari sisteme de plata din lume, dar vom intampina concurenta din partea Google, Facebook si a altora", a spus Dimon la o conferinta Euromoney organizata la Riad, capitala Arabiei Saudite, relateaza Mediafax.

Companiile concureaza pentru prezenta pe piata globala a platilor electronice, cu o valoare estimata de pana la 1.800 de miliarde de dolari pe an, potrivit unui raport Capgemini.

Google a creat Wallet, un sistem care utilizeaza smartphone-urile, in timp ce Facebook vrea sa obtina in Irlanda aprobari pentru un serviciu care sa permita utilizatorilor sa depuna bani prin intermediul site-ului, a scris in aprilie cotidianul Financial Times, fara sa noteze sursele informatiei.

Autoritatile de reglementare trenbuie sa se decida daca ar trebui sa supravegheze aceste companii daca ofera servicii financiare.
"In niciun caz Google nu vrea sa fie o banca reglementata", a spus el.

Apple, care are informatii despre peste 400 de milioane de carduri prin iTunes Store, analizeaza o extindere a sistemului de plati prin dispozitive mobile, a declarat in ianuarie o sursa apropiata situatiei.

PayPal, sistemul de plati online detinut de eBay, asigura aproximativ 40% din veniturile companiei americane, arata calculele Bloomberg.
JPMorgan va continua sa concureze pe aceasta piata si in noul context.

"Vrem sa facem mai usor transferul de bani, autentificarea identitatii si sa reducem frauda. Vom concura si avem multi specialisti in analiza datelor", a spus seful JPMorgan.

De asemenea, concurenta din partea institutiilor financiare nebancare este in crestere, intrucat bancile trebuie sa respecte standarde tot mai stricte la nivel global referitoare la capitalizare. Firme specializate in acordarea de imprumuturi, fonduri monetare si alte institutii financiare ofera servicii similare celor ale bancilor intr-un climat mult mai putin reglementat.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri