OTP Bank Romania a inregistrat profit net de un miliard de forinti (3,2 milioane de euro) in primul trimestru, cel mai mare castig incepand din trimestrul al doilea al anului 2011, rezultatul fiind sustinut de cresterea profitului operational si declinul costului riscului, scrie Mediafax.

In primul trimestru al anului trecut, OTP Bank Romania a raportat o pierdere de 731 milioane de forinti (2,46 milioane de euro), in timp ce in trimestrul al patrulea, rezultatul negativ s-a situat la 2,45 miliarde de forinti (8,22 milioane de euro), se arata intr-un raport al grupului ungar OTP.

Provizioanele au scazut cu 24% fata de primele trei luni ale anului trecut, la 1,46 miliarde de forinti (4,74 milioane de euro). Comparativ cu ultimele trei luni ale anului trecut, provizioanele au consemnat un declin de 67%.

Profitul operational al bancii a avansat de peste doua ori in primul trimestru, raportat la aceeasi perioada a anului trecut, la 2,5 miliarde de forinti (8,1 milioane de euro).

In acelasi interval, cheltuielile operationale au scazut cu 3%, la 3,21 miliarde de forinti (10,4 milioane de euro).

Veniturile nete din dobanzi au crescut cu 9%, la 4,75 miliarde de forinti (15,4 milioane de euro). Cele din taxe si comisioane au avansat cu 32%, la 595 milioane de forinti (1,93 milioane de euro), iar veniturile nete din alte surse s-au situat la 365 milioane de forinti (1,2 milioane de euro).

Activele totale au ramas aproape neschimbate fata de luna decembrie, la 447,67 miliarde de forinti (1,46 miliarde de euro).

Soldul brut al creditelor a avansat cu 3%, de la 407,4 miliarde de forinti (1,37 miliarde de euro) la sfarsitul anului trecut la 419,6 miliarde de forinti (1,37 miliarde de euro) la finel lunii martie.

Depozitele au scazut cu 6%, de la 200,5 miliarde de forinti (675 milioane de euro) in decembrie la 180,48 miliarde de forinti (588 milioane de euro). Declinul a fost determinat de o scadere "masiva" de 38% pe segmentul depozitelor constituite de companii, de la 59,2 miliarde de forinti (199,3 milioane de euro) in decembrie la 23,2 miliarde de forinti (75,6 milioane de euro), ca urmare a retragerii de la banca a unui singur depozit semnificativ, se arata in raportul grupului ungar.

Grupul OTP este prezent pe piata locala prin OTP Bank Romania, OTP Leasing Romania, OTP Consulting Romania, companie cu activitati de consultanta pentru investitori, autoritati locale si IMM-uri, si OTP Asset Management Romania, societate de administrare a investitiilor, OTP Real Estate Services Romania, OTP Advisors Romania si OTP Factoring Romania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri