Provident Financial, companie de credite de consum, parte a grupului britanic IFC, anunta extinderea echipei de dezvoltare a portofoliului de produse, odata cu numirea Roxanei Alexe in pozitia de senior product development manager.

Roxana Alexe (foto) dispune de o experienta de peste 10 ani in project si product management si de alti aproape 10 ani in analiza financiara, conform Provident, acumulata in cadrul unor companii multinationale precum Citibank, ExxonMobil sau Procter & Gamble. Noul manager Provident s-a specializat in ultimii 8 ani pe domeniul financiar-bancar, la Citibank, unde a avut printre responsabilitati dezvoltarea produselor de creditare. Roxana Alexe a absolvit Universitatea Politehnica din Bucuresti si detine un MBA la Central European University (CEU) din Ungaria.

"Suntem convinsi ca experienta vasta a Roxanei va juca un rol semnificativ in elaborarea, testarea si implementarea unor produse si servicii care sa corespunda asteptarilor si aspiratiilor clientilor nostri. In acelasi timp, aceasta diversificare va sustine planurile noastre de dezvoltare in Romania, unde ne asteptam sa avem 500.000 de clienti in urmatorii ani", a declarat Ivo Kalik, CEO Provident.

Provident a anuntat la inceputul acestui an ca unul dintre principalii piloni ai strategiei sale pentru dezvoltare il reprezinta extinderea portofoliului de produse pe care il ofera clientilor si ca testeaza produse si servicii noi. Printre acestea se numara imprumuturi de valori mai mari si cu perioade mai lungi de rambursare si programe care recompenseaza clientii fideli, inclusiv prin reduceri de costuri. Valoarea imprumuturilor acordate de compania de credite de consum in primul trimestru al acestui an a crescut cu 32% comparativ cu perioada similara din 2013, iar veniturile au inregistrat o crestere de 22%, in timp ce numarul de clienti activi a depasit pragul de 300.000.

Provident are acum peste 850 de angajati si colaboreaza cu peste 4.200 de agenti independenti in 80 de orase din tara. In cei opt ani de prezenta pe piata locala, compania a investit in Romania peste 205 milioane euro si a contribuit la bugetul de stat cu taxe in valoare de peste 30 milioane euro.

Citeste si:
Modificarile BNR au injumatatit clientii IFN-urilor
Modificarile BNR au...


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Citește și
CORONAVIRUS | Ideea de "bani din elicopter", din nou la modă printre politicieni
Setari Cookie-uri