Graba in ceea ce priveste numirea noului CA al BNR nu ar trebui sa limiteze procesul de selectie, intrucat cei care se califica sunt "cunoscuti si paracunoscuti, fiind doar persoane cu mare performanta in domeniu", a spus Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.

"Nu-i nimic din scurt, Parlamentul e aici, propunerile trebuie sa fie validate de comisiile de buget si fiecare dintre cei propusi trebuie sa fie audiat in comisii (...) Dosarele se cunosc si, mai e ceva, si anume, ca am auzit limpede opinia si a functionat de-a lungul celor 25 de ani, ca la BNR nu pot fi in CA decat oameni care au o pregatire foarte inalta in domeniu, deci toti acestia sunt cunoscuti si paracunoscuti. Ce dosare sa li se faca (...) Toti cei care ar putea sa intre in discutie sunt cunoscuti si paracunoscuti, nu vin oameni care vor acum sa-si depuna candidatura. Sigur ca ar putea sa faca si asa, dar nu-i ia nimeni in seama, oameni care n-au o legatura cu marea performanta in domeniu", a explicat Vasilescu pentru Mediafax, intrebat daca anuntul intempestiv privind numirea noului CA si termenul scurt n-ar putea ingreuna accesul unor candidati la selectie, mai ales ca procedural este necesara intocmirea unor dosare.

El a argumentat ca toate numirile de pana acum au fost facute in aceleasi conditii, adaugand ca acestea se discuta in Parlament, unde sunt toate fortele politice, "cu un anumit grad de putere". "Primul CA a fost pe 8 ani. In 1998 nu mai stiu daca alegerile au fost in vara, sau nu, dar intodeauna reprezentarea a fost asa cum arata Parlamentul. Intodeauna, tabloul parlamentului se reflecta in tabloul numirilor in Consiliul de Administratie. Intervine imediat obligativitatea ca fiecare membru al CA sa nu mai fie in politica. Trebuie sa se debaraseze imediat de haina politica. Pot sa spun ca imediat cum a inceput un nou Consiliu sa-si exercite mandatul, toti s-au debarasat de haina politica", a continuat Vasilescu.

In 1998, mandatul CA al BNR expira la 1 iulie, insa plenul Parlamentului a votat noua componenta abia in luna decembrie a acelui an. Numirile urmatoare, pe mandate scurtate la 5 ani, din 2004 si 2009, au fost efectuate de catre Parlament in toamna acelor ani, cu aproximativ o luna inainte de expirarea mandatului. Actualul mandat al CA al BNR se incheie pe data de 9 octombrie.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, dupa sedinta coalitiei guvernamentale, ca guvernatorul Mugur Isarescu va fi sustinut in Parlament pentru un nou mandat la BNR, noul Consiliu de Administratie al BNR urmand sa fie numit si sa primeasca votul Parlamentului in aceasta luna. Ulterior, cicepresedintele Senatului Cristian Dumitrescu a anuntat ca pana marti, 10 iunie, trebuie depuse candidaturile, in aceeasi zi urmand sa aiba loc si audierile. PSD va avea 4 posturi, iar UDMR, PNL, PC si PDL cate un post.

Surse politice au declarat miercuri pentru Mediafax ca PSD ii va desemna in noul CA al BNR pe actualii membri Florin Georgescu, Marin Dinu si Nicolae Danila, in timp ce UDMR o va sustine pe Agnes Nagy. Acestea au precizat ca al noualea membru, respectiv guvernatorul, nu va fi desemnat de nicio formatiune, astfel incat Mugur Isarescu, in cazul in care isi va depune CV-ul pentru un nou mandat, va fi sustinut de toate partidele politice parlamentare.

Liderul deputatilor liberali, George Scutaru, a declarat marti ca PNL a avut pana acum doua posturi si dupa repartizarea din aceasta saptamana a ramas cu o singura pozitie, Bogdan Olteanu depunandu-si deja CV pentru un nou mandat. CA al BNR este format din noua membri, respectiv un guvernator, un prim-viceguvernator, doi viceguvernatori si cinci membri. Pe langa cei amintiti, din CA mai fac parte Cristian Popa (vicerguvernator), Napoleon Pop (membru din partea PNL) si Virgiliu Stoenescu (membru). Audierea in comisii a noilor membri ai CA al BNR si votul in plenul reunit al Parlamentului sunt prevazute pentru saptamana viitoare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri