Numarul societatilor listate la Bursa de Valori Bucuresti s-ar putea mari prin adaugarea societatii Dracula Park. Actionarii firmei au aprobat recent listarea actiunilor la Bursa si majorarea plafonului de investitii pe piata de capital de la un milion de lei la 1,5 milioane de lei. De asemenea, actionarii au imputernicit Consiliul de Administratie sa ia o decizie privind situatia in relatia cu Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), transmite Mediafax.

In plus, in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor, au fost alesi membri in Consiliul de Administratie Sorin Marica, Stan Ion, Mehes Dorel, Tudor Mihai Rosca si Stan Constantin, ca urmare a demisiilor lui Mugurel Radulescu, reprezentantul Coca Cola Romania, Vasile Ciurba, de la Brau Union, Lucian Victor Dan - Mamaia SA, si Bartolomeu Daniel Finis.

Proiectul Dracula Park a fost lansat in noiembrie 2001, avand locatia in Sighisoara. Ulterior, din cauza unor probleme legate de terenul de langa Sighisoara si in baza hotararii AGA, locatia a fost stabilita la Snagov, pe un teren aflat in proprietatea privata a statului si in administrarea RA-APPS. Recent, Executivul a anulat titlul de parc industrial acordat proiectului dupa ce un control al Autoritatii de Control a Guvernului a relevat ca titlul de parc industrial a fost acordat ilegal, pentru un teren care nu indeplinea conditiile unui parc industrial.

Autoritatea a apreciat ca asocierea nu a fost in interesul statului, care a participat cu 460 hectare teren in valoare de peste 400 milioane euro, in timp ce societatea Dracula Park nu a avut nici un aport material.

Restituirea sumelor investite de persoane fizice si firme pentru actiuni la Dracula Park este o decizie de competenta AGA, dar nu inainte ca instantele de judecata sa se pronunte prin hotarari definitive in procesul cu RA-APPS si Consiliul Local Sighisoara, a mai afirmat Marica. In zona parcului de agrement, oameni de afaceri straini si romani s-au aratat interesati sa construiasca un circuit pentru curse auto-moto, un hipodrom, un aqua parc, un hotel-restaurant si un teren de golf, a mai aratat acesta.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri