Bulgaria va inchide Corporate Commercial Bank (CCB), a patra mare banca din tara, iar activele bancii vor fi transferate la filiala Credit Agricole Bulgaria.

"Licenta CCB va fi retrasa si va fi lansata procedura de insolventa", a declarat guvernatorul bancii centrale a Bulgariei (BNB), Ivan Iskrov.
Ministrul de Finante Petar Ciobanov a declarat in Parlament ca solutia este acceptata de Comisia Europeana, cu care autoritatile bulgare sunt in contact permanent. "Lipsesc dosarele unor credite in valoare de 3,5 miliarde de leva (1,8 miliarde euro) acordate de CCB. Probabil ca au fost distruse, ceea ce ne face sa ne gandim la un abuz premeditat", a explicat Ciobanov, potrivit Mediafax.

El a adaugat ca in urma unui control de audit nu s-a putut stabili capacitatea imprumutatilor de a rambursa creditele, constatandu-se ca acestea au legatura cu actionarul majoritar al bancii, Tvetan Vassilev. Aceste credite, acordate unor companii din sectoarele comunicatiilor, tutunului, petrolului si comertului, reprezinta 65% din imprumuturile furnizate de CCB, potrivit datelor BNB. Conturile persoanelor fizice si companiilor, cu exceptia celor ale caror dosare au fost distruse, vor fi transferate bancii Credit Agricole Bulgaria.

Banca franceza Credit Agricole a cumparat in iulie 2012 o filiala a bancii elene Emporiki din Bulgaria, care a fost redenumita Credit Agricole Bulgaria si preluata ulterior de CCB. Vanzarea a fost finalizata in iunie 2014. "Credit Agricole Bulgaria va fi nationalizata. Institutia financiara va primi sprijin total, pentru lichiditati, din partea Fondului de Garantare a Depozitelor, bugetului de stat si BNB. Este o banca bine gestionata", a explicat Ciobanov. CCB a suspendat platile in 20 iunie si a fost plasata sub supraveghere speciala de catre banca centrala. La aceasta banca sunt depuse 22% din fondurile publice, intre care cele ale companiilor din sectorul energiei, precum si economii ale populatiei, atrase de dobanzile atractive.

Potrivit analistilor, problemele bancii au aparut in urma unui conflict intre doi oameni de afaceri influenti, Tvetan Vassilev, proprietarul CCB, si Delian Peevski, deputat si proprietar de companii media. Articolele publicate de companiile media detinute de Peevski privind falimentul iminent al CCB au creat panica pe 20 iunie, banca fiind asaltata de sute de clienti dornici sa isi retraga fondurile. In aceeasi zi, Vassilev a retras de la CCB, printr-un intermediar, 205,7 milioane de leva (106 milioane euro) in numerar, potrivit BNB, care a sesizat Parchetul.
Dupa un al doilea val de panica, pe 27 iunie, care a lovit First Investment Bank, a treia mare banca din Bulgaria, guvernul, cu sprijinul Comisiei Europene, a pus la dispozitia bancilor pe 30 iunie o linie de credit de 3,3 milioane de leva (1,7 miliarde euro).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri