Prognoza de inflatia ofera spatiu pentru o noua reducere dobanzii cheie, insa o decizie va depinde mult de contextul international si de fluxurile de capital, in contextul in care criza din Ucraina a suprins prin intrari mari de capital in Romania, afirma Mugur Isarescu.

"Daca va uitati la noua proiectie de inflatie s-ar putea sa mai fie (loc de reducere). Dar noi am avut si avem retineri, probabil ca va amintiti ca noi am spus la inceputul anului ca 3,5% este un nivel pe care ne simteam confortabili. A intervenit aceasta evolutie mult mai avantajoasa, semnificativ mai avantajoasa a inflatiei pe plan intern, categoric si datorita unor influente externe, in Europa miscarea preturilor este deja definita ca o inflatie scazuta si de durata. In plus, avem un mediu international cu particularitati. Este categoric ceva deosebit fata de ce am gandit la inceputul anului. Stiti ca dupa criza din Turcia au fost iesiri de capitaluri, uitati ca suntem la jumatatea anului, realitatea crizei ucrainene este pana acum alta, nu suntem siguri pe ea, mai degraba incertitudine decat certitudine, a la longue, ca sa spun asa, dar pe termen scurt, am asistat la intrari destul de importante de capitaluri si presiuni de apreciere a cursului", a explicat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, citat de Mediafax.

Consiliul de Administratie (CA) al BNR a decis luni sa reduca dobanda de politica monetara cu 0,25 puncte procentuale, de la 3,5% la 3,25% pe an. Urmatoarea sedinta a CA al BNR dedicata politicii monetare va avea loc in data de 30 septembrie. Totodata, BNR a redus din nou prognoza de inflatie, de la 3,3% la 2,2% pentru acest an si de la 3,3% la 3% pentru 2015, si a anuntat prognoze privind rata medie a inflatiei de 1,4% in acest an si 2,4% anul viitor

Isarescu a aratat ca BNR nu poate estima daca intrarile de capital vor continua, dar a realizat ca pozitia de 3,5% nu a mai fost atat de confortabila. "Sa vedem cum merg lucrurile. Cu alte cuvinte, un raspuns scurt ar suna cam asa: s-ar putea sa mai fie loc, dar de data aceasta suntem obigati luam decizii, dupa experienta ultimelor luni, luand in considerare intr-o masura mai mare mediul extern", a adaugat guvernatorul BNR.

Oficialul BNR a aratat ca nici decizia de reducere a dobanzii de la 3,5% la 3,25% nu a fost luata usor, unul dintre principalele motive fiind o potentiala reactie, cum s-a mai vazut din partea bancilor, de a cobori in primul rand dobanzile la partea de economisire, adica dobanzile la depozite.

"Eu nu ma asteptam sa avem asemenea intrari de capital dupa Ucraina. Probabil ca n-am dovedit suficienta intelepciune, ca se mai intampla si minuni din astea, sa ai necazuri prin apropiere, pe langa granita si sa te pomenesti cu fluxui de capital. Uitati-va la cat au crescut rezervele noastre, nu cele brute, indicatorul net, adica rezerve minus obligatii. Rezerva neta a BNR a crescut, daca nu ma insel, cu vreo doua milliarde de euro. Rezerva neta, ca daca va uitati la cea bruta e ca si cum v-ati insela singuri (...) Nu stiu de unde vin. Cand intra in conturi nu scrie pe ei, ban rusesc, ban... dar au fost legate, probabil ca sunt capitaluri migratoare care au plecat si de acolo", a punctat Isarescu. El a adaugat ca intrarile de capital au inceput in februarie - martie si au fost consistente pana spre luna iulie.

"Sa vedem ce o fi acum", a conchis guvernatorul BNR.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri