Bancile europene au accesat credite ieftine acordate de Banca Centrala Europeana (BCE) in valoare de 82,6 miliarde de euro, in prima dintre cele opt licitatii organizate de institutie ca masura pentru stimularea economiei din zona euro, cu mult sub asteptarile economistilor, potrivit Bloomberg.

BCE acorda imprumuturi pe patru ani, cu o rata anuala a dobanzii de 0,15% bancilor din zona euro, cu scopul de a incuraja creditarea. Suma de 82,6 miliarde alocata de BCE in urma primei operatiuni de refinantare se situeaza cu mult sub nivelul de 150 de miliarde de euro estimat de analisti intervievati de Bloomberg.

"Este dezamagitor pentru BCE, care va intampina dificultati in atingerea tintelor stabilite. Se pare ca problema din acest moment in zona euro nu este lipsa lichiditatilor", a declarat Holger Schmieding, economist la Berenberg Bank din Londra, informeaza Mediafax.

BCE va initia opt operatiuni de refinantare pana in 2016, urmatoarea fiind anuntata pentru luna decembrie. In cadrul celor doua actiuni care se desfasoara in acest an, BCE pune la dispozitia creditorilor din zona euro 400 de miliarde de euro.

Banco Popular Espanol, al patrulea mare grup bancar din Spania, a anuntat ca incearca sa obtina 2,85 de miliarde de euro in cadrul licitatiei care a avut loc joi. De cealalta parte, Banco Sabadell, a cincea mare banca spaniola, a afirmat ca nu va licita pentru fonduri in prima faza, dar ca va incerca sa obtina un credit de 5 miliarde de euro in decembrie.

Programul de imprumuturi prin care bancile primesc finantari mai ieftine pentru a suplimenta creditarea in economia reala face parte dintr-n pachet de masuri pentru stimularea economiei adoptat de BCE in luna iunie.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri