Noua forma a proiectului de lege privind asigurarea obligatorie a locuintei are sanse sa fie functionala, cu toate ca ea mai poate fi inca imbunatatita, au declarat, miercuri, mai multi reprezentanti ai pietei asigurarilor, la un seminar despre asigurarea obligatorie a locuintei
"In forma sa actuala, legea ar putea fi functionala, intrucat abordeaza problema din punctul de vedere al unui parteneriat public-privat, intre societatile de asigurari si stat", a declarat, citat de NewsIn, directorul general al BCR Asigurari, Romeo Jantea. "Insa deocamdata nu putem sti daca nivelul unic al primei de asigurare, stabilit prin proiectul de lege, este cel corect, adica daca este corelat in mod coerent cu riscurile preluate de societatile de asigurari", a mai spus Jantea.

Potrivit proiectului de ordonanta, valoarea maxima a asigurarii obligatorii va fi echivalentul in lei, la cursul BNR valabil in momentul contractarii politei de asigurare obligatorie a locuintei, a:

a)20.000 euro, pentru fiecare locuinta de tip A (cladiri cu cadre din beton armat sau cu pereti exteriori din caramida arsa sau din orice alte materiale rezultate in urma unui tratament termic si/sau chimic), pentru care se plateste o prima anuala de 20 euro;

b)10.000 de euro pentru fiecare locuinta de tip B (cladiri cu peretii exteriori din lemn, din piatra naturala, din caramida nearsa, din valatuci sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament chimic si/sau termic), pentru care se plateste o prima anuala de 10 euro.

"Deocamdata, studiile tehnice privind nivelul riscurilor de catastrofa naturala pe zone ale Romaniei lipsesc, deci este destul de greu sa calculam pretul corect al politei de asigurare obligatorie a locuintei", a mai spus Romeo Jantea. "Asiguratorii stiu ca, in Romania, prima anuala de asigurare pentru politele de asigurare a locuintelor reprezinta cam 0,9% din suma totala asigurata, insa acest calcul se refera la politele facultative de asigurare si nu au in vedere situatiile de prim risc, asa cum se intampla la asigurarea obligatorie a locuintei", a adaugat directorul general al BCR Asigurari.

"Apreciez ca noul proiect de lege privind asigurarea obligatorie a locuintei tine, intr-adevar, seama de opiniile industriei asigurarilor, iar aspectele tehnice care mai raman de clarificat, cum ar fi cuantificarea riscului asumat si modalitatea de functionare a asocierii dintre companiile de asigurari, se pot rezolva si pe parcurs", a declarat si directorul general al Astra Asigurari, Radu Mustatea.

Si reprezentantii Generali Asigurari s-au aratat multumiti de noul proiect de lege. "Sustinem noua varianta a proiectului de lege, pentru ca acorda un rol important companiilor de asigurari, dar ne opunem, si noi, cedarii a 20 de euro din prima anuala de asigurare pentru politele facultative de asigurare a locuitelor", au spus reprezentantii Generali Asigurari la intalnire.

Nemultumirile asiguratorilor

"Nu sunt de acord, insa, cu prevederea din proiectul de lege, potrivit careia companiile care emit polite facultative de asigurare a locuintelor pentru riscurile de cutremur, inundatii si alunecari de teren sunt obligate sa verse 20 de euro din prima anuala de asigurare la fondul comun care va fi constituit de societatile de asigurari, in colaborare cu statul, pentru aplicarea asigurarii obligatorii a locuintei", a mai spus Romeo Jantea.

"Consider ca cei care detin o polita facultativa de asigurare a locuintei, pentru riscurile prevazute de proiectul de lege, si-au indeplinit obligatia de a se asigura", a mai spus Jantea. "In plus, nu ar fi cinstit ca societatile de asigurari sa cedeze anual 20 de euro din prima de asigurare, intrucat, pentru acele polite facultative, ele s-au reasigurat deja pe piata externa, contra cost", a adaugat Romeo Jantea.

"Proiectul, in noua sa forma, este bun, dar, totusi, primele de asigurare fixate sunt mult prea mici", a comentat directorul general al ABC Asigurari, Laurentiu Plosceanu.

Proiectul de lege modificat privind asigurarea obligatorie a locuintei va fi completat, in urmatoarele zile, cu sugestii de natura tehnica venite din partea asiguratorilor si va fi lansat in dezbatere publica timp de o luna, dupa care va fi discutat in guvern, a spus Radu Popescu, consilier in Ministerul Administratiei si Internelor (MAI). "Cel mai probabil il vom adopta printr-o ordonanta de urgenta, pe timpul vacantei parlamentare, pentru a putea deveni functional de la 1 ianuarie 2007", a mai spus Popescu.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri