O tranzactie care poate schimba configuratia sistemului bancar: Banca Transilvania negociaza preluarea Volksbank Romania, pe care grupul austriac vrea sa o vanda pentru a acoperi deficitul de capital.

Discutiile se afla in faza de inceput si nu exista certitudinea ca tranzactia se va materializa, potrivit surselor citate de Bloomberg.

"Banca Transilvania informeaza investitorii cu privire la faptul ca, in prezent, sunt in derulare negocieri cu privire la o potentiala achizitie de catre BT a pachetului integral de actiuni la Volksbank Romania. Precizam ca discutiile sunt in continuare in desfasurare si nu a fost semnat, pana la acest moment, niciun document angajant de catre BT cu privire la acest subiect", se arata intr-un comunicat transmis de institutia de credit, miercuri, Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Reprezentantii BT sunt increzatori referitor la formalizarea unor viitoare achizitii, fie vizand cumpararea unei banci, fie a unor portofolii care sa aduca valoare adaugata pentru Banca Transilvania, potrivit unui comunicat de presa al institutiei de credit.

Volksbank Romania este detinuta de vehiculul VBI Beteiligungs (Austria) in proportie de 99,99%, in contextul vanzarii diviziei Volksbank International, fara subsidiara din Romania, catre Sberbank, din Rusia. Grupul Volksbank detine 51% din actiunile VBI Beteiligungs, iar DZ Bank AG / WGZ Bank AG din Germania si BPCE din Franta au cate 24,5%.

In 2012, Comisia Europeana a aprobat planul de restructurare dezvoltat de catre Osterreichische Volksbanken, ca urmare a crizei financiare si economice, in vederea restabilirii profitabilitatii pe termen lung, anunta Mediafax.

In acest plan este inclusa si vanzarea subsidiarei din Romania, care trebuie sa se realizeze pana la sfarsitul anului 2015.

Grupul austriac a vandut in acest an subsidiara locala de leasing, Volksbank Leasing Romania, alaturi de cea din Polonia, catre grupul polonez Getin Holding, care a intrat pe piata romaneasca la sfarsitul anului trecut prin achizitia bancii Romanian International Bank (RIB).
Institutia de credit a inregistrat anul trecut in Romania pierderi de 103,6 milioane de euro, mai mici cu 38,5% fata de cele raportate de banca in 2012, cand au atins 168,5 milioane de euro. Majoritatea pierderilor au fost generate de provizioane.

Grupul bancar Volksbank nu a trecut testele de stres efectuate de Banca Centrala Europeana, intrucat creditele ipotecare neperformante de la subsidiara din Romania si creditele imobiliare si cele acordate companiilor in Europa Centrala si de Est au generat un deficit de capital in valoare de 865 de milioane de euro.

In ceea ce priveste Banca Transilvania, cel mai mare actionar al sau este Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), cu o participatie de 14,6%. Printre actionarii semnificativi se regasesc presedintele Consiliului de Administratie al bancii, Horia Ciorcila (5,1%), si International Finance Corporation (IFC), divizie a Grupului Bancii Mondiale, cu 5,36% din titluri.

Banca Transilvania a avut in primele noua luni ale acestui an un profit net de 338,13 milioane lei, in crestere cu 40,8% fata de aceeasi perioada a anului trecut, activele institutiei de credit urcand, fata de decembrie 2013, cu 6,2%, la 34,04 miliarde de lei.

Tupungato / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri