Interesul investitorilor de la Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri din Sibiu (BMFMS) s-a manifestat, in perioada 7-11 august, pentru sectorul petrolier si cel al societatilor finaciare
"Volumele pentru SIF 2 si SIF 5 au fost in ultima perioada foarte mari si la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) deoarece dupa scaderea nejustificata, ele se afla acum in plin proces de recuperare", a declarat, citat de Rompres, Bogdan Ungureanu, broker la BT Securities. "Petrom pare o actiune cu un potential foarte mare care da semn ca a revenit in topul preferintelor dupa o perioada in care discutiile in jurul procentului de 8% care revine angajatilor au tinut-o oarecum in plan secundar. Insa, in momentul declansarii ascensiunii, SNP are toate argumentele ca sa mentina acest trend o perioada indelungata. In ceea ce priveste RRC, aceasta este o actiune care a fost mereu in prim planul strategiilor speculatorilor", a explicat Ungureanu.

Potrivit BMFMS, interesul investitorilor este reflectat si de numeroasele tranzactii cu scadenta martie sau iunie viitor. Pentru primavara anului viitor SIF 5 a urcat saptamana trecuta de la 2,85 la 2,98 lei, SIF 2 de la 2,36 la 2,46 lei, in timp ce RRC a fost tranzactionat la 0,091 lei iar SNP la 0,655 lei. In ceea ce priveste actiunile TLV acestea au fluctuat pentru martie intre 1,2621 si 1,2794 lei, scadenta pentru care se asteapta atingerea pragului de 1,3 lei, pentru iunie viitor tranzactiile realizandu-se la 1,2771 - 1,3 lei.

Volumul de transfer de pe piata sibiana, in saptamana 7-11 august, s-a ridicat la peste 58.000 contracte, cu o valoare cifrata la aproape 245 milioane de lei. Volumul inregistrat de la inceputul lunii august fata de perioada similara din 2005 este mai mare de 2,6 ori.

Potrivit BMFMS, saptamana 7-11 august s-a facut remarcata in mod deosebit prin acumularea de pozitii pe piata futures, totalul de vineri ajuns la 144.786, fiind superior cu circa 5600 pozitii celui din 4 august anul curent. In total, impreuna cu piata optiunilor, au fost contabilizate 152.816 pozitii deschise. Totodata, in saptamana mentionata a fost depasit pragul de doua milioane de contracte si valorea de un miliard de euro de la inceputul lui 2006.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri