Consumatorul produselor de asigurari auto va resimti o crestere a tarifelor pentru politele RCA si CASCO, intrucat asiguratorii vor trebui sa faca fata unor costuri suplimentare si semnificativ mai mari cu evaluarea si constatarea daunelor, daca va fi infiintat Corpul Expertilor si Evaluatorilor Tehnici Auto (CEETAR), arata asociatia brokerilor de asigurari (UNSICAR).

UNSICAR, ca reprezentant al brokerilor de asigurare, solicita Parlamentului respingerea proiectului de infiintare a Corpului Expertilor si Evaluatorilor Tehnici Auto (CEETAR), avand in vedere ca acesta se afla an dezbaterea Comisiilor din Camera Deputatilor. "Demersul UNSICAR are ca unic obiectiv apararea intereselor consumatorilor de produse de asigurare, clienti ai brokerilor de asigurare", potrivit unui comunicat al asociatiei.

Proiectul de infiintare si functionare a CEETAR prevede eliminarea activitatii de evaluare si constatare a daunelor auto din piata de asigurari, care reprezinta, insa, impreuna cu plata efectiva a daunelor, esenta industriei de asigurari. "O astfel de prevedere ar conduce la crearea unei piete de monopol, care va avea efecte puternic negative asupra consumatorilor si asupra pietei de asigurari", arata UNSICAR.

Membrii CEETAR vor avea libertatea sa isi negocieze liber onorariul

Odata aprobat, proiectul de lege va permite accesul CEETAR la o piata de aproximativ 700 milioane euro, valoare estimata pentru despagubirile din zona auto – RCA si CASCO, in 2014. Consumatorul produselor de asigurari auto va resimti o crestere a tarifelor pentru politele RCA si CASCO, intrucat asiguratorii vor trebui sa faca fata unor costuri suplimentare si semnificativ mai mari cu evaluarea si constatarea daunelor, avand in vedere ca membrii CEETAR vor avea libertatea sa isi negocieze liber onorariul, asa cum se arata in art. 27 paragraful (2) al proiectului de lege.

Potrivit acestui proiect, CEETAR ar urma sa fie o asociatie privata, fara a fi mentionati membrii fondatori ai acestei organizatii, nu s-ar supune legilor care guverneaza piata de asigurari si nu ar putea fi controlata, supravegheata si reglementata de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF). "Avand in vedere ca activitatea de despagubire a clientilor brokerilor si companiilor de asigurare, cu toate etapele acesteia, este una proprie industriei de asigurari in orice piata din lume, CEETAR ar functiona in afara regulilor care guverneaza piata de asigurari", mai spune UNSICAR.

Pregatirea profesionala continua, o cerinta obligatorie in piata de asigurari

Prin art. 11 din proiectul CEETAR se prevede infiintarea Institutului de pregatire, autorizare si supraveghere a expertilor si evaluatorilor tehnici auto din Romania (IPASEETAR). UNSICAR precizeaza ca in piata de asigurari functioneaza, chiar din anul 1991, companii specializate in constatarea si evaluarea daunelor, asa numitii regularizatori de dauna, care trec periodic prin examinari profesionale, avand in vedere ca pregatirea profesionala continua este o cerinta obligatorie in piata de asigurari. Verificarea cunostintelor specialistilor care activeaza in piata de asigurari este realizata de Institutul de Management in Asigurari, entitate subordonata ASF. Majoritatea companiilor de regularizari de daune prezente in piata de asigurari sunt membre UNSICAR. Asociatia profesionala a intermediarilor in asigurari a realizat constant demersuri catre autoritatea de supraveghere (CSA si, ulterior, ASF) pentru introducerea in legislatie a notiunii de regularizator de daune, avand in vedere ca aceste companii exista, desfasoara activitate, dar sunt incadrate in categoria brokerilor de asigurare.

Potrivit acestui proiect de lege, CEETAR va atesta, legitimiza si va pregati profesional evaluatorii, care nu vor avea voie sa functioneze in afara acestei asociatii si care vor fi obligati sa plateasca o serie de taxe (art. 9, paragraf (1) din proiectul de lege): taxe de inscriere in asociatie, taxa de autorizare, de pregatire/testare periodica, cotizatii anuale, procent stabilit de conducerea CEETAR pe categorii de experti tehnici auto si, pentru evaluatori, din tariful incasat. Toate aceste taxe se vor regasi intr-un cost mai mare al serviciilor oferite clientilor, care vor urma sa fie suportate de industria de asigurari, care, la randul ei, va fi obligata sa creasca tarifele pentru politele auto pentru a-si acoperi cheltuielile suplimentare. Practic, se va crea un cerc vicios, care va conduce la o crestere a tarifelor asigurarilor auto, la o ingreunare si birocratizare a procesului de despagubire, care vor adanci nemultumirile consumatorilor fata de piata de asigurari.

"UNSICAR pledeaza pentru drepturi depline ale consumatorului de produse de asigurare, corect respectate, transparente, accesul acestuia la serviciile specialistilor independenti, dar autorizati, reglementati si controlati de catre ASF, pentru evaluarea si constatarea daunelor auto, asa cum, de altfel, este permis prin noua Norma RCA, care a intrat in vigoare de la data de 1 ianuarie 2015", potrivit asociatiei brokerilor de asigurari.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri