Banca Nationala a Romaniei nu are o politica de relaxare cantitativa, precum cea adoptata pe plan european, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, care a precizat ca, in schimb, a lasat "ceva" lichiditate in piata, prin reducerea rezervelor minime obligatorii pentru pasivele la lei.

"In Romania nu ne aflam in aceasta situatie (de la nivelul zonei euro - n.r.), nu facem relaxare cantitativa, nu fortam pe nimeni sa cumpere titluri de stat. Am lasat ceva lichiditate in piata, insa intentia noastra nu este sa lasam excesul de lichiditate a la long, nu face bine", a afirmat marti Isarescu la conferinta "Viitorul modelelor de business bancar", organizata in cadrul evenimentelor dedicate aniversarii a 135 de ani de la infiintarea Bancii Nationale a Romaniei, relateaza Mediafax.

El a aratat ca si bancile centrale au fost nevoite sa se adapteze, nu numai cele comerciale, prin masurile neconventionale pe care a trebuit sa le adopte, in Romania fiind numite masuri "neortodoxe".

Seful BNR a punctat ca scopul bancii centrale a fost sa arate ca exista acest exces de lichiditate, pe langa "sacul" din rezervele minime obligatorii pentru pasivele in lei detinute de bancile comerciale la BNR, la nivelul de 10-12%. "Am vrut sa spunem: nu uitati ca mai este si aceasta lichiditate! Insa nu chestiunea lichiditatii, a banilor era problema, ci calitatea, relatia rupta dupa o criza pacatoasa intre clientii bancilor si bancheri", a mentionat guvernatorul.

Isarescu a reluat ideea ca in Romania nu exista nici relaxare cantitativa, nici deflatie, cu toate ca rata inflatiei se va situa pentru cateva luni in teritoriu negativ. "Deflatia inseamna o stare de spirit, pe care n-o vad instalata in mintea romanilor. Ea amana decizia de cumparare, care duce la scaderea consumului si apoi iar la reducerea preturilor", a conchis seful BNR.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri