Indicatorii fundamentali denota putine motive de contagiune in regiune dupa ce Grecia a intrat practic in incapacitate de plata saptamana trecuta. De altfel, analistii Erste Group au remarcat faptul ca pietele de capital au ramas rezonabile pana in acest moment, iar spread-urile tarilor din regiune s-au majorat doar usor.

"Pe langa faptul ca dezechilibrele sunt controlate, legaturile comerciale ale regiunii cu Grecia sunt minore. Bulgaria se detaseaza in aceasta privinta avand cea mai mare expunere, prin intermediul sectorului bancar, fiind urmata de Romania", arata o analiza a Erste Group.

Expunerea mai ridicata a Bulgariei este vizibila si in ceea ce priveste activele detinute de bancile grecesti, care au o pondere de 28% din totalul activelor bancare. In ceea ce priveste Serbia, banca centrala mentioneaza o expunere de circa 14% din activele sectorului bancar local.

Pe de alta parte, in Romania, activele detinute de bancile grecesti s-au redus constant si se situeaza in prezent la circa 3 miliarde euro (primul trimestru din 2015). De asemenea, finantarea acordata bancilor din Romania de catre institutiile financiare grecesti s-a diminuat semnificativ si insumeaza in prezent circa 2,6 miliarde euro. Analistii Erste subliniaza ca bancile grecesti din Romania si din regiune sunt subsidiare si, prin urmare, ar fi tentant pentru bancile grecesti sa retraga finantarea transfrontaliera pentru nevoile de finantare proprii.

"Dar punem la indoiala ca acest lucru s-ar putea realiza sub forma unei decizii de urgenta cu respectarea prevederilor impuse de autoritatile de reglementare locale. Vanzarea activelor bancare pare a fi o optiune mai viabila", avertizeaza analistii grupului austriac.

In concluzie, riscurile sunt mai evidente pentru Bulgaria si moderate, daca exista, pentru Romania si Serbia. "Reactia generala a pietei la situatia din Grecia a fost destul de rezonabila si calma momentan. Este evident ca marja dintre randamentele obligatiunilor regionale si obligatiunile germane de referinta (bund) s-a majorat si nu doar pentru ca randamentele pentru obligatiunile germane, privite drept o investitie sigura, au scazut. Cu toate acestea, comparand evolutia marjei de-a lungul timpului, nu suntem deocamdata ingrijorati cu privire la nivelurile inregistrate".

Fara indoiala, Grecia va ramane un factor decisiv pentru pietele de capital din regiune, in timp ce alte piete se confrunta si cu consecinte politice specifice.

"Romania ar putea fi perceputa ca fiind vulnerabila pe fondul prezentei bancilor grecesti, dar aceata perceptie este mai clara pentru Bulgaria din punctul de vedere atat al bancilor cat si legaturilor comerciale. Totusi, piata de capital din Romania ar putea fi impulsionata datorita Petrom si Romgaz pe fondul informatiilor recente privind continuarea liberalizarii pretului gazelor pentru gospodarii", spun analistii Erste Group.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri