Piata de leasing din Romania se cifra la finele primului semestru al anului in curs la 1,37 miliarde euro, dupa valoarea activelor finantate, in crestere cu 45,59 la suta fata de perioada similara a anului trecut, potrivit unui studiu efectuat de Asociatia de Leasing si Servicii Financiare Nebancare (ALB)
Cea mai mare cota de piata este inregistrata de sectorul companiilor subsidiare ale bancilor, cu 61,5 la suta din total, urmat de sectorul companiilor captive 24,8% si de sectorul companiilor independente, cu 13,7 %. in ceea ce priveste principalele domenii de finantare, sectorul transporturilor este dominant, cu 75,9 la suta din total, urmat de echipamentele industriale - cu 19,4% si sectorul imobiliar cu 4,7%.

"Cresterea economica din 2005 s-a resimtit si la nivelul pietei leasingului, care a cunoscut o dezvoltare semnificativa, confirmand statutul leasingului de produs financiar complementar altor produse bancare si accesibil unui mare numar de agenti economici. in acest sens, se poate sustine ca leasingul a devenit o sursa de finantare pe termen mediu capabila sa sprijine dezvoltarea diverselor sectoare ale economiei nationale la costuri de finantare competitive", se arata intr-un comunicat al ALB, remis Rompres.

Constituita in 2004, Asociatia de Leasing Bancar (ALB) reprezinta societati de leasing ce sunt subsidiare ale unor grupuri bancare si independente, cu renume atat in Romania, cat si in Europa - Afin Romania, Alpha Leasing, BRD Sogelease, BT Leasing Transilvania, EFG Eurobank Leasing, Finans International Leasing, HVB Leasing, Immorent Romania, Italo-Romena Leasing, ING Lease, Motoractive Leasing, Piraeus Leasing, Raiffeisen Leasing, TBI Leasing, UniCredit Leasing, Volksbank Leasing.

in cursul lunii aprilie 2006, asociatia si-a deschis portile tuturor institutiilor financiare nebancare si si-a schimbat numele, iar societati de credit de consum ca Estima Finance si TBI Credit au devenit membre ale Asociatiei.

Totalul contractelor semnate in cursul primului semestru al anului 2006 de membrii ALB insumeaza 810,5 milioane euro, cu peste 100% mai mult decat aceeasi perioada a anului precedent (393 milioane euro), iar numarul total de contracte era la 30 iunie de 26.573. Circa 29% ( 233,2 milioane euro) din totalul finantarilor au vizat echipamentele cu scop industrial, sase la suta (50,3 milioane euro) sectorul imobiliar si 65% (527 milioane euro) sectorul transporturilor.

Autoturismele si blocurile au felia cea mai mare din piata

in ceea ce priveste sectorul transporturilor, autoturismele detin o cota de piata de 56%, vehiculele comerciale grele 30%, vehiculele comerciale usoare 12%, precum si alte tipuri de vehicule - doi la suta din total.

Echipamentele industriale reprezinta o cota de 41% in domeniul constructiilor, fiind urmata de echipamente destinate procesarii metalului cu un total de 11%, precum si alte echipamente destinate industriei alimentare (opt la suta), IT (11%), industriei petrolului (patru la suta), agriculturii (doi la suta) si alte domenii (23%): biroticii, mobilei, echipament medical, imprimare si procesare, echipament chimic. echipament destinat agriculturii.

Finantarea sectorului imobiliar este dominata de sectorul cladirilor industriale si comerciale cu un total de 45%, in timp ce restul de 53% reprezinta sectorul rezidential si al blocurilor destinate apartamentelor, iar trei la suta in domeniul spatiilor de birouri clasa A, B si C.

Clientii corporativi au atras cea mai mare parte (86%) din totalul finantarilor, urmati de componenta de retail (11 la suta) si de sectorul public (trei la suta). Din punct de vedere al duratei contractului de leasing, perioada cea mai des intalnita este de 3-4 ani (41%), urmata de cea de 2-3 ani (24%), 4-5 ani (18%), 1-2 ani (sapte la suta), peste cinci ani (sapte la suta) si de un an (trei la suta).

Membrii ALB estimeaza pentru 2006 un total al bunurilor finantate in sistem leasing de 1,6 miliarde euro, iar volumul total la nivelul Romaniei pentru 2006 este estimat la 2,5 miliarde euro, reprezentand un ritm de crestere, fata de 2005, de 25%.

Potrivit ALB, analiza tendintei importurilor si vanzarilor de vehicule din ultima perioada arata ca leasingul, pe de o parte, va scadea pe segmentul auto, si, pe de alta parte, va creste pe segmentele echipament industrial si imobiliar.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri