Interesul pentru privatizarea BCR l-au manifestat pana in prezent sase banci: Deutsche Bank, UniCredit, Intesa, HVB, BNP Paribas si HSBC. Pana la depunerea ofertelor ferme de privatizare vor ramane doar trei. Restul vor participa la cumpararea CEC si Bancii Tiriac. Pentru a dovedi ca sunt eligibili, potentialii investitori interesati de privatizarea BCR trebuie sa satisfaca o conditie: banca internationala reputata, dupa cum subliniaza Gabriel Zbarcea, presedintele Autoritatii pentru Vanzarea Activelor Statului (AVAS). Bancile care si-au manifestat interesul pentru preluarea acestei banci indeplinesc cu prisosinta aceasta conditie. Si totusi, HSBC, cea mai puternica banca din Marea Britanie, si-a exprimat doar un interes de principiu. BNP Paribas, una dintre cele mai puternice banci ale Frantei, se afla intr-o situatie oarecum ingrata: cumpararea BCR ar conduce la detinerea a 50% din sistemul bancar romanesc de catre banci franceze. In plus, BNP Paribas se afla in negocieri pentru achizitionarea societatii de intermediere financiara Credisson, dupa care va urma si cumpararea Bancii Tiriac.

Presedintele Bank Austria Creditanstalt, filiala a grupului HVB, declara recent ca tine sub observatie cele doua mari privatizari care urmeaza sa aiba loc in Romania, dar momentan nu avem in plan nici o preluare in Europa de Est. Cu toate acestea, Dan Pascariu,presedintele HVB Romania, ne-a declarat ca nu exista interes din partea bancilor mama deoarece in acest moment nu este nimic de vanzare. Raman cele doua banci italiene care si-au declarat ferm intentia de a participa la privatizarile din sistemul bancar romanesc, UniCredit Romania fiind gata chiar in orice moment sa oferteze. Vizitele presedintelui Romaniei, Traian Basescu, in Germania si Italia nu au fost straine nici ele de viitoarele privatizari. Cu toate acestea, declaratiile referitoare la interesul investitorilor pentru cumpararea BCR au fost facute de consilierul presedintelui doar la intoarcerea acestuia din Germania.

Presedintele Camerei de Comert si Industrie a Germaniei, Ludwig Georg Braun, a reafirmat la intrevederea cu Traian Basescu angajamentul oamenilor de afaceri germani de a investi in Romania si de a participa la mari privatizari, precum BCR, CEC si Electroputere, a declarat consilierul prezidential Theodor Stolojan, la intoarcerea presedintelui din Germania. Intr-adevar, investitorul cel mai interesat de preluarea BCR este Deutsche Bank. Banca numarul unu in Germania, si pe partea de corporate si pe cea de retail, cu un miliard de euro profit brut in 2004 pe segmentul de retail in Germania, nu are cum sa nu fie unul dintre cei mai puternici competitori pentru preluarea BCR.

Chiar daca este mult mai cunoscuta ca actor investitional, banca germana are o buna reputatie pe partea de retail, avand cate 200 de filiale in Spania si Italia si o retea dezvoltata in Polonia, tot pe activitatea de retail. La ora actuala, Guvernul Romaniei nu se poate plange de potentiali investitori. Singura sa problema este insa ordinea privatizarii: CEC si BCR sau BCR si apoi CEC. In sprijinul privatizarii CEC in prima etapa este adus argumentul ca trebuie facuta cat mai repede pentru ca banca de economii sa nu piarda si mai mult din cota de piata detinuta.

Cu toate acestea, dat fiind faptul ca activitatea CEC-ului nu este informatizata, JP Morgan va avea nevoie de ceva mai mult timp pentru a realiza auditarea si a intocmi strategia de privatizare. In cazul BCR, formalitatile pentru scoaterea efectiva la vanzare s-ar putea termina intr-un timp mult mai scurt. In acest moment se pregateste semnarea actului aditional de prelungire a valabilitatii contractului de servicii pentru consultantul financiar desemnat in 2002 pentru privatizarea BCR, banca de investitii Daiwa Securites SMBC. Activitatea Daiwa ar putea fi gata pana in luna mai, cand s-ar putea face anuntul oficial de privatizare. Dupa aceea ar urma perioada de analiza a documentelor depuse de potentialii investitori si analiza potentialilor cumparatori a activitatii bancii. Practic, in cazul BCR, in septembrie - octombrie am putea asista la depunerea ofertelor ferme pentru privatizarea bancii. Bineinteles, daca nu cumva Guvernul va hotari ca BCR trebuie sa astepte mai intai privatizarea CEC, pentru care toate bancile mentionate ca principali competitori in cursa pentru BCR si-au exprimat de asemenea interesul.

BCR in cifre

Topul primelor zece banci in functie de active, valabil pentru anul 2004, nu a suferit modificari semnificative, insa au fost consemnate evolutii diferite in ceea ce priveste cota de piata detinuta, chiar in randul primelor trei clasate, se arata intr-un raport al Bancii Nationale a Romaniei. Banca Comerciala Romana se mentine pe primul loc in sistemul bancar, cu o crestere de 32%. La nivelul cotei de piata, BCR a coborat cu peste trei puncte procentuale, de la 29,3% la finele lui 2003, la 26,1% la 31 decembrie 2004. Activele bancii au atins 235.503 miliarde de lei (aproape sase miliarde de euro).
Ratinguri Moodys Investors Service pentru BCR in martie 2005
Rating pentru depozite bancare in valuta pe termen lung: Ba2
Rating pentru depozite bancare in valuta pe termen scurt: Not Prime
Rating pentru putere financiara bancara: D-

Principalii concurenti in cursa pentru BCR

In ultimul an, pentru privatizarea BCR si-au exprimat interesul foarte multe banci de renume international.
Printre primele nume care si-au manifestat interesul pentru BCR au fost: filiala Bank Austria Creditanstalt a grupului HVB, Raiffeisen Bank si Erste Bank.
Mai tarziu, Deutsche Bank si UniCredit au anuntat AVAS ca vor sa preia pachetul majoritar de actiuni al BCR.
Mai nou, au inceput sa fie vehiculate numele Intesa, HSBC si BNP Paribas.
Batalia se da pana la urma intre Deutsche Bank, UniCredit si Intesa.
Dupa toate probabilitatile, Deutsche Bank are cele mai mari sanse sa preia intr-adevar BCR, urmand ca UniCredit sa se impace cu CEC, iar BNP Paribas, cu Banca Tiriac si Credisson.
Ofertele de preluare a BCR vor putea fi depuse oficial abia dupa ce Guvernul va aproba strategia de privatizare a BCR.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri