NN Asigurari de Viata a inregistrat in primele noua luni prime brute subscrise in valoare de 461 de milioane de lei , in crestere cu 2,5% fata de perioada similara din 2014, si un profit brut de 19,5 milioane lei, in scadere cu 23%, a anuntat joi compania.

"In total, activele administrate de NN Asigurari de Viata s-au cifrat la 2,97 miliarde de lei in perioada analizata, cu 8% mai mult fata de primele trei trimestre ale anului trecut", arata compania, intr-un comunicat.

Prima bruta medie pentru contractele incheiate de NN Asigurari de Viata in primele noua luni a fost de 1.766 de lei, in crestere cu 3% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, iar suma medie asigurata a intregistrat un avans de 13%, la 56.758 lei.

"NN Asigurari de Viata a platit asiguratilor un volum al indemnizatiilor pentru evenimente asigurate de 23,5 milioane de lei in primele sase luni din 2015, cu peste 16,1% mai mult comparativ cu perioada similara a anului precedent. Pentru politele ajunse la finalul perioadei contractuale, NN a platit clientilor 75 de milioane de lei, cu aproape 2% mai mult decat in primele noua luni din 2014", conform comunicatului.

Profitul brut al NN Asigurari de Viata in primele noua luni din 2015 a fost de 19,5 milioane de lei, cu 23% sub nivelul inregistrat in perioada similara a anului precedent, in contextul in care rezultatul include cheltuielile exceptionale generate de procesul de rebranding al companiei in NN lansat in acest an, precum si investitiile NN in dezvoltarea operatiunilor de business pe plan local. Profitul obtinut din activitatea curenta a atins nivelul de 31,8 milioane de lei, fiind cu 25% mai mare decat cel inregistrat in aceeasi perioada a anului anterior, din care cheltuiala exceptionala necesara realizarii actiunilor incluse in procesul de rebranding a fost de 12,3 milioane de lei.

Pe segmentul de pensii facultative, NN Asigurari de Viata a inregistrat o crestere de 12% a numarului de participanti in primele noua luni ale anului comparativ cu perioada similara din 2014, la 159.535. Pe piata pensiilor private obligatorii, NN Pensii numara la finalul lunii septembrie 2015 peste 1,86 de milioane de participanti si avea in administrare active nete in valoare de 8,55 de miliarde de lei, cu peste 28% mai mult comparativ cu primele noua luni din 2014.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri