Procesul de privatizare a Bancii Comerciale Romane (BCR) se apropie de final, dupa ce Ordonanta de Guvern referitoare la masurile necesare finalizarii privatizarii BCR a fost adoptata marti in Camera Deputatilor.
Un pachet de 62%din actiunile BCR a fost vandut la sfarsitul anului trecut catre Erste Bank din Austria, pentru suma de 3,75 miliarde de euro, iar statului ii revin aproximativ 2 miliarde euro.Termenul limita pentru adoptarea legii de privatizare a BCR este 21 septembrie, ceea ce inseamna ca in curand statul ar urma sa primeasca cele 2 miliarde de euro. Numai ca suma va fi in realitate mai mica si aceasta din cauza faptului ca BCR a preluat in urma cu cativa ani datoriile Bancorex.

Ministrul finantelor publice, Sebastian Vladescu, a declarat recent ca absorbtia Bancorex de catre BCR a fost integral asumata de statul roman tocmai pentru ca activul BCR sa nu fie afectat, ceea ce inseamna ca statul isi asuma datoriile Bancorex si urmeaza sa le acopere, informeaza Rompres. De altfel, ministrul Vladescu a afirmat ca AVAS mai are inca de recuperat unele sume de la cei care au avut datorii catre Bancorex, dar nu poate avansa o suma exacta.

Conform analistului financiar Liviu Voinea, citat de BBC, statul acopera niste datorii pe care clientii Bancorex nu le-au onorat, sau niste garantii pe care si le-a asumat Bancorexul in diverse afaceri si pe care creditorii sai il forteaza acum sa le plateasca.

Potrivit ministrului Vladescu, pentru orice investitor care vine cu un document care sa ateste ca are de recuperat de la Bancorex o anumita suma de bani, statul roman va fi obligat sa achite respectiva suma. Totodata, ministrul de finante a spus ca statul ar putea fi nevoit sa plateasca jumatate de miliard de dolari din cauza datoriilor Bancorex. Este vorba de garantii emise in favoarea unor state arabe inainte de 1989 de catre fosta Banca de Comert Exterior.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri